De 28 de ani încoace, mâna cu făclie de la grupul statuar Mihai Eminescu, din parcul cu același nume, este furată, de regulă cu câteva zile înainte de ziua poetului, pe 15 ianuarie. Nimeni nu știe exact de ce se întâmplă acest lucru, însă artistul plastic Gheorghe Andreescu, cel care este însărcinat de fiecare dată să refacă mâna Veronicăi, are o explicație personală pentru acest gest, care pare a fi „piatră de încercare” pentru autoritățile din Galați.

Acesta susține că, cel mai probabil, în rândul hoților ar exista o adevărată competiție de a distruge statueta, care nu mai poate fi revalorificată ulterior.

“Cred că s-a creat o competiție, mâna este privită ca un trofeu. Probabil că o colecționează, numai că acești derbedei care fură mâna nu sunt colecționari. Ei distrug cu bună știință un monument, își bat joc de memoria lui Eminescu. Unii au spus că făclia pe care Veronica o ține în mână este un însemn masonic. O aberație. În realitate, Veronica este muza poetului Mihai Eminescu, iar făclia e simbolul creației, simbolul fecundității artistice”, a afirmat artistul, potrivit Vice.com.

Artistul platic, în vârstă de 72 de ani, spune că de 28 de ani este nevoit an de an să refacă sculptura și de atunci a schimbat peste 30 de mâni, iar în ultima perioadă nici nu mai este plătit pentru acest lucru.

“Când s-a furat prima dată mâna, s-a făcut concurs. Am fost patru sau cinci artisti plastici care ne-am înscris la concursul pentru refacerea mâinii. Eu am câștigat concursul și de atunci se apelează numai la mine. Pot să vă spun însă că treaba asta mi-a făcut și rău căci numele meu este asociat cu acest furt, cu acest episod nefericit care a făcut Galațiul celebru în toată țara, dar nu în sens pozitiv, ci negativ. Eu, ca artist, am multe alte lucrări de artă, dar cine să își aducă aminte de ele? Toată lumea mă știe drept artistul care în fiecare an reface mâna lui Eminescu”, spune artistul.

Tag-uri:
eminescu, mana, statuie, galati, parc, hoti, artist plastic

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1112.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1112-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
De 28 de ani încoace, mâna cu făclie de la grupul statuar Mihai Eminescu, din parcul cu același nume, este furată, de regulă cu câteva zile înainte de ziua poetului, pe 15 ianuarie. Nimeni nu știe exact de ce se întâmplă acest lucru, însă artistul plastic Gheorghe Andreescu, cel...

Preluat de la EVZ