Decizia face parte din programul autorităților vietnameze de luptă împotriva corupției, susține mass-media de stat din Vietnam.
Dinh La Thang, fost oficial al biroului politic al partidului comunist vietnamez și cel mai important politician din Vietnam judecat în ultimele decenii, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru “încălcarea deliberată a reglementărilor de stat privind gestionarea economiei, soldată cu grave consecințe”, potrivit postului de radio Vocea Vietnamului și Agenției Oficiale de Știri.
Trinh Xuan Thanh, un oficial de rang înalt despre care autoritățile din Germania susțin că a fost răpit de agenți vietnamezi, dintr-un parc din Berlin, într-o acțiune care amintește de disparițiile din timpul Războiului Rece, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru încălcarea reglementărilor de stat și deturnare de fonduri.
Odată cu condamnarea acestora, se încheie procesul celor 22 de persoane acuzate de nerespectarea legii în proiectul de energie termică dezvoltat de compania de stat PetroVietnam (PVN), specializată în exploatarea petrolului și gazelor. Potrivit procurorilor, proiectul s-a soldat cu pierderi în valoare de 119 miliarde dong (5 milioane dolari) susținute de compania PVN.
Domnii Thang și Thanh au fost aduși în sala de judecată separat, coborând direct din camioanele închisorii. Aceștia purtau cămăși și jachete simple, în timp ce judecătorii în robe negre citeau sentințele. Ședința tribunalului a fost transmisă în direct de televiziunea de stat.
Domnul Thanh a fost președintele unității PVN PetroVietnam Construction înainte de a deveni vicepreședinte al provinciei Hau Giang, unde autoritățile au descoperit că folosea un autoturism de lux marca Lexus, înmatriculat cu numere de stat, ceea ce a provocat consternare în întreaga țară a cărei politică oficială susține că oficialii ar trebui să ducă un trai modest.
Scandalul PetroVietnam are legătură cu sectorul bancar, ca urmare a unui acord prin care compania de exploatare a petrolului a pierdut 35 milioane dolari după ce a investit în Ocean Bank.
Un  fost director executiv al instituției de creditare, care a fost și președinte al PetroVietnam, a fost condamnat la moarte.
Thanh și Thang și-au cerut scuze Partidului Comunist în declarațiile date la tribunalul de la Hanoi, săptămâna trecută.

Tag-uri:
vietnam

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1124.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/button-share-1124-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Decizia face parte din programul autorităților vietnameze de luptă împotriva corupției, susține mass-media de stat din Vietnam. Dinh La Thang, fost oficial al biroului politic al partidului comunist vietnamez și cel mai important politician din Vietnam judecat în ultimele decenii, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru 'încălcarea deliberată a...

Preluat de la EVZ