Totul a ieșit la iveală după ce, joia trecută, la Poliția Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, a avut loc o ședință de bilanț în cursul căreia au fost prezentate principalele realizări ale acestei instituții. Ulterior, așa cum se face peste tot, a avut loc o altă ședință de „concluzii”, adică un chef monstru la care au participat toți angajații Poliției Șimleul Silvaniei.

FOTO: Agentul de poliție Onica a fost arestat preventiv

Petrecerea s-a încheiat cu un episod din care nimeni nu înțelege nimic. O femeie care locuiește în apropierea locului unde a avut loc cheful a sunat de urgență la 112 și a reclamat faptul că doi bărbați în uniforma Poliției Române se bat. Când o patrulă de ordine publică a ajuns la fața locului, a găsit o scenă desprinsă dintr-un film de groază. Agentul de poliție Mircea Gaidoș era inconștient, bătut cu bestialitate de Alin Ioan Onica, un alt agent de poliție, care era dezbrăcat la bustul gol și care urla ca din gură de șarpe. Culmea, cei doi sunt colegi de birou la Poliția Șimleul Silvaniei.

FOTO: Principala pasiune a polițistului bătăuș este boxul

Arestat pentru tentativă de omor

Agentul Mircea Gaidoș a fost transportat, în stare de comă profundă, la Spitalul din Șimleul Silvaniei, iar de acolo, transferat de urgență la o clinică din Cluj-Napoca. Bărbatul avea 16 coaste rupte și multiple fracturi ale oaselor feței. „Avea șapte – opt coaste fracturate pe fiecare parte. Avea maxilarul și nasul rupt. Leziunile suferite i-au putut pune în pericol viața. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a deschis un dosar penal în care agentul Alin Ioan Onica este cercetat pentru tenativă de omor”, spune un anchetator.

În scurt timp, după ce medicii legiști au concluzionat că este vorba despre o tentativă de omor, agentul de poliție Onica a fost prezentat în fața unui judecător de la Tribunalul Sălaj, cu propunere de arestare preventivă. După dezbateri, Onica a fost arestat pentru 30 de zile.

Cu drogurile în sânge

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat între cei doi agenți de poliție de la IPJ Sălaj. Victima a ieșit din comă, dar medicii nu i-au lăsat pe procurori să-i ia o declarație. În schimb, agentul Onica a declarat în fața judecătorului de la Sălaj că își amintește doar că a băut mai mult la ședința de bilanț, dar și momentul intervenției Poliției. În rest, despre motivul bătăii sau de alte momente, Onica are un mare pauză.

Acest comportament i-a făcut pe procurori să ceară analize toxicologice care să arate dacă cei doi au consumat droguri.

Rezultatul este unul incredibil. Agentul Mircea Gaidoș avea în sânge urme de substanțe interzise. Potrivit unor polițiști din Sălaj, agentul este cunoscut ca un consumator de astfel de substanțe, fiind în trecut cercetat pentru comportament nedemn.

DIICOT Cluj: „Este deschis un dosar”

Pentru ca șocul să fie și mai tare, procurorii care au făcut percheziție la domiciliul lui Onica au găsit mai multe substanțe, despre care se crede că sunt droguri. „Această parte de dosar am predat-o la DIICOT Cluj”, mai spune anchetatorul. De la DIICOT Cluj am primit un răspuns la fel de halucinant. „Este deschis un dosar. Facem anchetă pentru consum și trafic de droguri, dar nu putem să dăm alte amănunte”, a spus un alt anchetator DIICOT.

Agentul Mircea Gaidoș este polițist din anul 2011, după ce a terminat cursurile Școlii de Poliție din Cluj Napoca. Agentul Alin Ioan Onica este polițist din 2009 și a lucrat până anul trecut la IPJ Ilfov, după care s-a transferat la IPJ Sălaj. Onica este și un practicant de sporturi de contact, fiind un sportiv foarte competitiv.

Tag-uri:
bataia, doi politisti, droga, traficant, DIICOT, dosar, Cluj-Napoca, trafic de stupefiante, tentativă de omor

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/onica.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/01/onica-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSocial
Totul a ieșit la iveală după ce, joia trecută, la Poliția Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, a avut loc o ședință de bilanț în cursul căreia au fost prezentate principalele realizări ale acestei instituții. Ulterior, așa cum se face peste tot, a avut loc o altă ședință de „concluzii”, adică...

Preluat de la EVZ