Abba Umar a fost arestat în anul 2014 în timp ce încerca să comită un atac terorist asupra unei școli aflate în nord-estul statului Gombe din Nigeria, a declarat un purtător  de cuvânt al ministerului Justiției din Nigeria, Saliu Isah.

Isah a declarat faptul că Abba Umar a fost condamnat marți seara, fiind găsit vinovat de toate cele cinci capete de acuzare aduse împotriva sa: apartenența la un grup terorist (15 ani); încercarea de a bombarda o școală (30 de ani); implicarea activă într-un act de terorism și posesie de muniție (60 de ani); implicarea în instrucția unor teroriști (15 ani); și nedivulgarea locației comandanților săi (7 ani).

Declarația a menționat faptul că un alt militant al Boko Haram, Mohamed Hussain, a primit  o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, după ce și-a recunoscut vinovăția, fiind găsit vinovat în legătură 3 capete de acuzare: aderarea la o mișcare teroristă și bombardarea unor ținte civile și militare în statele nord-est Borno și Yobe .

“(Hussain) a pledat vinovat pentru toate infracțiunile și a fost condamnat la 20 de ani de închisoare”.

Autoritățile din Nigeria au reluat lunea aceasta un proces în care sunt judecate peste 1.000 de persoane suspecte de a fi membri ai Boko Haram. Procesul are loc  într-o închisoare de maximă  siguranță aflată în statul Niger din centrul Nigeriei.(The Vanguard)

Tag-uri:
boko, nigeria

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1093.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1093-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Abba Umar a fost arestat în anul 2014 în timp ce încerca să comită un atac terorist asupra unei școli aflate în nord-estul statului Gombe din Nigeria, a declarat un purtător  de cuvânt al ministerului Justiției din Nigeria, Saliu Isah.Isah a declarat faptul că Abba Umar a fost condamnat...

Preluat de la EVZ