Constantin Ispas susține că Negulescu a strâns denunțuri împotriva sa, în numele mai multor interlopi care au fost arestați în urma activității desfășurate de el.

„Strângea denunţuri şi la adresa mea. O parte din interlopii arestaţi, au fost arestaţi ca urmare a serviciului meu. Au fost arestaţi, apoi eliberaţi. Vlad Constantin zis Şomeru, Chioru, Cantemir au făcut revelionul 2014 cu Mircea Negulescu. Acesta le-a spus că rezolvă problema cu mine în interesul lor. Obiectivul lui era să obţină denunţuri şi să le protejeze interesele lor. Lua şpagă de la ei. Făcea trafic de influenţă, şantaj. Le-a promis că nu ne mai prinde toamna.

Nu mai gustăm din must.Am trimis o notă la Parchetul General în speranţa că se vor rezolva aceste lucruri. Am fost reţinut de domnul Onea şi de doamna Răileanu pentru aproape tot codul penal. I-au făcut dosar şi mamei mele de 80 de ani şi fiului meu student pentru spălare de bani. La reţinere am intrat în comă diabetică. Mi-a spus că la mine e licitaţie. De la 15 ani în sus de puşcărie. Mi-a făcut copilul jegos. I s-a făcut dosar şi fiului meu pe care îl numea penal. Am stat aproape 6 luni la Câmpina arestat. Trebuia să îl denunţ pe procurorul general Niţu şi pe procurorul Doană. Eu am refuzat să colaborez cu SRI-ul”, a precizat Ispas la România TV, potrivit flux24.ro.

Tag-uri:
negulescu, masina, denunturi, sef DGA

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1481.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1481-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Constantin Ispas susține că Negulescu a strâns denunțuri împotriva sa, în numele mai multor interlopi care au fost arestați în urma activității desfășurate de el.„Strângea denunţuri şi la adresa mea. O parte din interlopii arestaţi, au fost arestaţi ca urmare a serviciului meu. Au fost arestaţi, apoi eliberaţi. Vlad...

Preluat de la EVZ