Decebal Făgădău a observat “pozițiile tranșante și ireconciliabile”, din spațiul public, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a propus revocarea șefei DNA, Laura Codruța Koveși. “Eu am convingerea că nu toată lumea din rândul opoziției critică propunerea ministrului Justiției, așa cum am convingerea că nici toată lumea din rândul puterii nu susține această decizie. Sunt convins că se vor urma pașii legali și, până la urmă, nu văd de ce ar trebui să ne autopronunțăm asupra unui subiect unde ar trebui să vorbească specialiști”, a răspuns Decebal Făgădău deși i s-a spus că mai mulți reprezentanți ai PSD chiar l-au felicitat pe Tudorel Toader.    

Președintele executiv al organizației județene a PSD Constanța nu știe cum se va finaliza situația, menționând că în acest an are alte priorități, amintind de Centenarul Marii Uniri și de sărbătorirea a 140 de ani de când Dobrogea a revenit la patria mamă. La finalul conferinței de presă, însă, Decebal Făgădău a subliniat:“Trebuie să ne raportăm la seriozitatea cu care partenerii noștri strategici se uită la România. Avem parteneriate strategice atât cu Statele Unite ale Americii precum și cu țări importante și cred că, indiferent de toate aceste discuții, ar trebui să ne ținem angajamentele și să fim serioși în relația cu Uniunea Europeană, cu NATO și cu partenerii strategici”.

Tag-uri:
Decebal Făgădău, PSD, Constanța, DNA, Laura Codruța Koveși, Tudorel Toader

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1773.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/02/button-share-1773-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Decebal Făgădău a observat “pozițiile tranșante și ireconciliabile”, din spațiul public, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a propus revocarea șefei DNA, Laura Codruța Koveși. “Eu am convingerea că nu toată lumea din rândul opoziției critică propunerea ministrului Justiției, așa cum am convingerea că nici toată lumea din rândul...

Preluat de la EVZ