Sunt anchete în desfășurare la Spitalul de Pediatrie Sf. Ioan din Galați după ce într-o baie au fost filmați viermi lângă obiectele sanitare, descoperirea fiind a mamei unui copil care a surprins viermii cu telefonul mobil și apoi a postat imaginile pe rețelele de socializare.

Viermii au fost filmați într-o baie de la etajul 1 al Spitalului de Copii din Galați.

„La spitalul de copii din Galați, soția a găsit viermi în baie, pe jos. Femeia de serviciu a spus că degeaba facem reclamație că nu se rezolvă nimic ca așa avem noi românii mentalitatea de săraci și proști… oameni buni, ne mănâncă viermii. Share masiv, vă rog”, a scris pe Facebook, Mihai Patriche, soțul femeii care a filmat viermii din baie.

Soții Patriche au povestit, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, că prezența viermilor a fost anunțată cadrelor medicale de mai multe ori, pe parcursul zilei de vineri. Pentru că problema nu a fost rezolvată, Mihai Petrache cerut externarea soției și a copilului, mai ales că una dintre asistente l-ar fi ironizat.

„Noi am făcut mai multe plângeri pe parcursul zilei, le-am spus că în baie sunt viermi, apoi pe la 22.00 (vineri – n.r.) am cerut externarea, au vorbit despre noi ironic, o asistentă îi spunea medicului deși noi eram de față că <domnul se plânge de parcă ar sta într-un palat>. I-am cerut decență. Doctorul ne-a rugat să rămânem în spital, încă așteaptă analizele copilului, este sub tratament cu antibiotice și nu am știut dacă este bine să luăm măsuri radicale, așa că l-am ascultat și soția și copilul au rămas în spital”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Mihai Patriche.

Reprezentanții spitalului spun că este vorba despre un caz izolat, în condițiile în care în spital se fac frecvent igienizări, și că problema a fost rezolvată.

De asemenea, conducerea unității medicale anunță că a declanșat o anchetă iar acuzația privind atitudinea ironică a unor asistente nu poate fi demonstrată.

„Suntem în curs de anchetare și încercăm să aflăm ce s-a întâmplat sub cădița de duș. Astăzi (sâmbătă – n.r.), am verificat și nu mai este problemă, secția este reabilitată, noi facem iginenizări tot timpul. Nu cred că asistentele au fost ironice, fiecare interpretează cum vrea, eu le cunosc pe asistente și știu că se comportă foarte bine”, a declarat directorul Spitalului de Copii, Victorița Ștefănescu.

Cazul a intrat și în atenția inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică.

„Momentan s-a declanșat o anchetă internă a spitalului, facem și noi o anchetă. După aceea, vom vedea care este situația, spitalul este curat, sunt situații excepționale. Nu știu dacă se va da o amendă sau ce altă măsură va fi anunțată. Decizia o vor lua inspectorii sanitari la finalul controlului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DSP Galați, Liliana Iordăchescu.

Rezultatele anchetei vor fi cunoscute peste câteva zile.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/imagini-revoltatoare-intr-un-spital-de-copii-viermi-filmati-in-baie-oameni-buni-ne-mananca-viermii-video-47323.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/imagini-revoltatoare-intr-un-spital-de-copii-viermi-filmati-in-baie-oameni-buni-ne-mananca-viermii-video-47323-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv