Președintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, într-un interviu pentru un film documentar, că reintegrarea regiunii Crimeea de către Ucraina este imposibilă, indiferent de circumstanțe, relatează site-ul agenției Tass.

 “Despre ce vorbiți? Ați înnebunit? Cum să renunț la Crimeea? Astfel de circumstanțe nu există și nu vor exista niciodată”, a răspuns Putin la întrebarea unui jurnalist despre situația regiunii ucrainene Crimeea.

În documentarul intitulat “Putin”, jurnalistul Andrei Kondraciov i-a adresat lui Vladimir Putin o serie de întrebări pe mai multe teme, inclusiv situația din Siria.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014, ca urmare a unui referendum, o manevră criticată dur de Occident. Potrivit ONU, peste 6.500 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului armat.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat că nu renunță la inițiativa de a recupera Crimeea, considerată “o parte integrantă a Ucrainei”.

Poziția Moscovei a fost că decizia desprinderii Crimeei de Ucraina a fost luată de Consiliul suprem al regiunii, pe fondul “loviturii de stat” de la Kiev și a răspândirii ideilor radicale.

La 10 septembrie 2017, au avut loc pentru prima dată alegeri pentru funcția de guvernator în orașul Sevastopol și în autoproclamata republică Crimeea, scrutin care nu a fost recunoscut de Uniunea Europeană.

rootstireaActualitate/Esential
Președintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, într-un interviu pentru un film documentar, că reintegrarea regiunii Crimeea de către Ucraina este imposibilă, indiferent de circumstanțe, relatează site-ul agenției Tass.  'Despre ce vorbiți? Ați înnebunit? Cum să renunț la Crimeea? Astfel de circumstanțe nu există și nu vor exista niciodată', a...

Preluat de la romania ntv