Dacă mergi prin casele lor dai de veritabile comori care ar face fericit orice copil. Culmea este, însă, că cei mai fericiți sunt oamenii mari care se întorc, cumva, în anii în care purtau știința în ghiozdan. Sfeșnice și candelabre vechi, pietre semiprețioase, efecte militare de pe vremea bunicilor, bijuterii de acum un secol, porțelanuri și cristaluri fine, arme de panoplie, ziare și reviste de când era bunica fată mare, cărți de colecție, pipe din chihlimbar, spumă vulcanică sau te miri ce alt material, mobilă încărcată de istorie sau tacâmuri de argint cu care au mâncat boierii de altădată, toate îți stârnesc imaginația ca un roman de aventuri citit în adolescență. Iar dacă te nimerești la unul din târgurile unde își expun ciudatele lor avuții – cum a fost recent încheiatul Antique Market de la Romexpo – ai senzația că pășești prin peștera lui Ali Baba sau printr-una din tainițele piraților medievali. Fiecare obiect are povestea și prețul său. Iar neguțătorii, de cele mai diverse vârste și profesii, dar uniți de o pasiune comună își spun, simplu, anticari.

Armeanul Arpi și colecția sa etno-rustică

La unul din standurile închiriate la Romexpo stătea, tăcut, pe un scăunel de lemn, ca în casele țărănești de altă- dată, un armean bătrân cu nume greu de ținut minte: Hariutiun Hariutunian. În breasla lor, toată lumea îi spune, mai scurt, Arpi. Are 64 de ani și spune că este policalificat. A fost și tâmplar, sculer-matrițer, aviator, tâmplar și se mai pricepe la alte zeci de meserii. Arpi e un anticar atipic. El cumpără, recondiționează și pune în valoare obiecte țărănești. „Da’ numa’ piese de pe actualul perimetru al României! Nu mă interesează negoțul cu monede vechi și icoane! Din respect pentru ele…”, se ambalează un pic armeanul pe a cărui familie istoria secolului XX a așezat-o la București. În micul lui stand te izbește vizual lemnăria. Are expuse cufere, lavițe și multe, multe alte obiecte de uz casnic cândva nelipsite din gospodăriile țăranilor. Are Arpi cumpărători suficienți și cu destulă dare de mână ca să-și poată întreține hobby-ul? Oftează: „Pot trăi din pasiunea mea, da’ prețul plătit e prea toxic… Înghit praf, frig, mizerie și multe altele. Unde mai pui efortul fizic, cel mental și, nu în ultimul rând, cel material”. Are dreptate. E nevoie de timp și bani să încropești o colecție ca a sa.

Bancul de lucru al unui fierar din Primul Război Mondial

De departe, piesa sa de rezistență, pe care a expus-o la târgul de antichități, este un banc de lucru de fierar, vechi de peste un veac. Conține 20 de piese, de la bancul propriu-zis, până la menghină, nicovală, ciocane, dălți, dornuri și alte piese, astăzi de muzeu. Nici Muzeul Țăranului Român nu are așa ceva. Când vine vorba de cât costă, Arpi se strânge ca un arici: „Nu dau idei nimănui. Negociez direct cu clientul, iar prețul rămâ- ne confidențial”. Bătrânul armean are dreptate în alegerea sa. Nu se poate fiscaliza comerțul cu antichități în condițiile în care majoritatea obiectelor comercializate nu au documente de proveniență și acte care să ateste valoarea lor. Totul se face, ca pe vremuri, în bazarurile Orientului. Altfel, majoritatea oamenilor care îi vizitează colecția sunt amatori care își fac poze și pleacă fluierând admirativ. „Pe clientul adevărat îl recunoști după haine și atitudine. Îl vezi că e hotărât. Nu ia numai o piesă, ci mai multe. Și, nu se târguiește, că știe prețul. Ăștia sunt rari!”, explică Arpi cum merge negoțul său.

Domnul Stelică Ianuș și lustra de 1.000 de euro

Stelică Ianuș are 59 de ani, e avocat și a fost ofițer de poliție până l-a lovit damblaua antichităților. „Am intrat în branșă de cinci ani, dar colecționar sunt din 1990. Mă interesează în special tablourile și obiectele de artă decorativă”, se destăinuie domnul Ianuș, care adaugă că se poate trăi din asta, dar pentru el rămâne doar un hobby. „În principal eu merg pe corpuri de iluminat vechi pe care le restaurez personal!”, se laudă fostul polițist. Colțul său de rai are pe inventar: candelabre, lustre, lampadare, veioze și aplice, dar, din diverse piese vechi, disparate, omul creează și obiecte noi. Îți dezvoltă latura artistică. Anticarul nu vinde în particular, ci doar la târguri: „Cheltuielile se scot, fără dubiu! Spre exepmplu, am vândut o lustră cu 1.000 de euro! Io am luat-o, cu 300 de euro și am recondiționat-o. Diferența între prețuri înseamnă munca, timpul meu și așteptarea clientului potrivit. Plus arta negocierii”.

Tag-uri:
anticari, ali baba, sfesnice, candelabre, argint, antique market, romexpo


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/10-11-antique-market-rzv_1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/10-11-antique-market-rzv_1-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSocial
Dacă mergi prin casele lor dai de veritabile comori care ar face fericit orice copil. Culmea este, însă, că cei mai fericiți sunt oamenii mari care se întorc, cumva, în anii în care purtau știința în ghiozdan. Sfeșnice și candelabre vechi, pietre semiprețioase, efecte militare de pe vremea bunicilor,...

Preluat de la EVZ