Serghei Skipral, găsit otrăvit duminică 4 martie, împreună cu fiica sa Iulia, este singurul agent dublu din timpul și de după Războiul Rece care a fost obiectul unui schimb de spioni și care a ajuns ținta răzbunării.

Skripal și alți trei spioni aflați în slujba Occidentului au fost schimbați în 2010 cu un lot de zece spioni ruși arestați în Statele Unite, printre care și „Mata Hari din Manhattan”. celebra Anna Chapman.

Așa cum explica New York Post într-o analiză de la începutul săptămânii trecute, instituția Schimbului de Spioni este profitabilă pentru toată puterile lumii, care își pot recupera astfel agenții. O regulă nescrisă a lumii spionilor le asigură agenților „recuperați” o „imunitate” care le permite să se bucure liniștiți de pensie. Fără certitudinea unor bătrâneți liniștite, grație „schimburilor de agenți”, meseria de spion ar fi mult mai periculoasă, iar spionii ar fi mult mai greu de recrutat și mult mai scumpi.

Potrivit New York Post, singura explicație pentru care Skripal a fost ținta unui atac cu agent neurotoxic, aflându-se acum între viață și moarte este că acesta era încă spion activ. Or, în ultimele zile, tot mai multe elemente vin să confirme această ipoteză.

Martori oculari au dezvăluit pentru presa britanică faptul că Serghei Skripal se întâlnea cu regularitate, o dată pe lună, în restaurantul Cote Brasserie, din orășelul britanic Salisbury, cu un englez îmbrăcat în costum de tweed. Cei doi conversau atât în engleză cât și în rusă, discutând între altele despre călătorii „de afaceri” în Polonia.

Când reporterul de la The Sun i-a arătat chelneriței Dagmara Wiechorak o fotografie cu chipul unui ofițer MI6, aceasta a confirmat: „Da, el este englezul în costum de tweed care se întâlnea cu Serghei în fiecare lună. Sunt absolut sigură.”

Ofițerul de legătură cu cont pe LinkedIn

Presa britanică nu îi dă identitatea ofițerului MI6, „din motive de securitate”, însă aceasta poate fi dedusă din dezvăluiri conexe. Astfel, cel prezentat ca „ofițerul de legătură” al lui Skripal, ar fi avut un cont pe rețeaua LinkedIn șters pe 7 martie.

Or, CNN vorbește despre un ofițer MI6, cu numele de Pablo Miller, având domiciliul în Salisbury și al cărui cont de LinkedIn a fost șters miercuri. Numele lui Pablo Miller apare într-un comunicat din 2007 al serviciului rus de informații FSB (fost KGB), ca fiind ofițerul care l-a recrutat pentru MI6 pe ofițerul de securitate rus Viaceslav Zarko.

„În timpul investigației, maiorul Viaceslav Zarko l-a identificat pe ofițerul opera tiv MI6 Pablo Miller, care anterior fusese implicat ca suspect în cazul Serghei Skripal, un fost colonel rus condamnat anul trecut la 13 ani de închisoare pentru spionaj în serviciul Marii Bri tanii”, se arată în declarația FSB. Zarko a declarat că acel Miller lucra sub acoperire ca secretar unu la Ambasada Marii Britanii din Talinn (Estonia).

CNN, care a avut acces la o copie după contul de LinkedIn al lui Miller, afirmă că în biografia acestuia se menționa că este specializat în problemele fostei URSS, Rusiei și țărilor est-europene. Între alte locuri de muncă ale lui Miller se număra și… Talinn.

Tag-uri:
skripal, trump, spion, rus, spion rus


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/08-skripal-fata.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/08-skripal-fata-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Serghei Skipral, găsit otrăvit duminică 4 martie, împreună cu fiica sa Iulia, este singurul agent dublu din timpul și de după Războiul Rece care a fost obiectul unui schimb de spioni și care a ajuns ținta răzbunării. Skripal și alți trei spioni aflați în slujba Occidentului au fost schimbați în...

Preluat de la EVZ