Pe facebook, Asociația Tășuleasa îi ține la curent pe români, cu efortul depus de Ușeriu, care este singurul român din cei patru, care se mai află în cursă. De altfel, în ”maratonul nordului”, mai aleargă acum doar zece sportivi, cel de pe locul doi, un sportiv irlandez fiind la peste șapte ore distanță.

”Dar a venit iar, pentru că aşa e concursul ăsta : te zdrobeşte, te face bucăţi, te dezgoleşte de toate orgoliile, dar îţi oferă şansa de a renaşte pe urmă, de a deveni un alt om, dacă rămâi în picioare pînă la final. El a rămas de doua ori până acum şi nădăjduim că va rămâne în picioare şi anul acesta. A nins, zapada este foarte mare, iar efortul de a trage sania este coplesitor. Si o spune omul care duce pe umeri doi busteni, deodata. Tibi zice că, din punctul lui de vedere, este o mare întrebare dacă va termina cineva concursul, atât de grea i se pare înaintarea. Şi o spune calm, netulburat. Corpul lui se dezintegrează treptat. Picioarele s-au umflat foarte tare, nu le-a mai văzut niciodată atât de umflate. Faţa este de nerecunoscut. De degetul care a degerat a şi uitat, nici nu a mai pomenit de el. Dar nu putem să nu observăm ca simţul umorului a rămas, iar acessta e un semn ca încă funcţionează perfect. A ajuns la kilometrul 370, şi mai are încă 90km până la Inuvik. A promis că va face tot ce poate ca să ajungă la final, şi aşa va face. Aşa e el. Până la capăt, indiferent cât de departe este acel capăt. Are un avans de 7 ore faţă de irlandez, la care se vor mai adăuga orele de somn ale irlandezului, deci stăm foarte bine. Au mai rămas 10 în cursă. Pe Ice Road vor abandona cei mai mulţi. Am primit o poză cu el făcută azi, dar nu am acceptul lui de a o posta, aşa că am pus în antet o poză făcută anul trecut, tot pe Ice Road, ca să intuiţi, parţial, prin ce trece. Nu îmi imaginez cum se poate ajunge la final in aceste condiţii, dar dacă există o cale, Tibi o va găsi”.

Tag-uri:
Tibi Useriu, Maratonul Nordului


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-296.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-296-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Pe facebook, Asociația Tășuleasa îi ține la curent pe români, cu efortul depus de Ușeriu, care este singurul român din cei patru, care se mai află în cursă. De altfel, în ”maratonul nordului”, mai aleargă acum doar zece sportivi, cel de pe locul doi, un sportiv irlandez fiind la...

Preluat de la EVZ