Doamna May afirmă că Rusia se face “vinovată” de incidentul care a avut loc la Salisbury, Anglia la data de 4 martie.
Rusia nu a respectat termenul limită impus de către Londra, mai precis marți la miezul nopții, pentru a da explicații cu privire la cum s-a ajuns în situația în care un anumit tip de agent neurotoxic militar a fost folosit în atentatul la viața unui fost spion.
Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, și fiica acestuia, Iulia, în vârstă de 33 de ani, au fost internați de urgență la spital după ce au fost găsiți în stare de inconștiență în orașul Salisbury, aflat în sudul Angliei.
“Dl. Skripal și fiica sa au fost otrăviți cu un agent neurotoxic militar de tipul celor produse în Rusia “, în special de grupul Novichok, a declarat luni doamna May.
Incidentul a amintit opiniei publice despre decesul fostului agent KGB Alexander Litvinenko, în anul 2006, după ce acesta a consumat ceai radioactiv. Foste gărzi de corp din KGB, identificate ca fiind suspectate de acea crimă, au negat orice implicare.
Domnul Skripal a primit azil în Marea Britanie în urma unui schimb de spioni din anul 2010, între SUA și Rusia. Înainte de schimb, acesta a făcut 13 ani de închisoare pentru că a dat informații secrete serviciilor de spionaj britanice.

Tag-uri:
may, marea britanie, rusia


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-385.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-385-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Doamna May afirmă că Rusia se face 'vinovată' de incidentul care a avut loc la Salisbury, Anglia la data de 4 martie. Rusia nu a respectat termenul limită impus de către Londra, mai precis marți la miezul nopții, pentru a da explicații cu privire la cum s-a ajuns în situația...

Preluat de la EVZ