Deși s-a crezut mereu că Israelul s-a aflat în spatele atacului de la 6 septembrie 2007, armata Statului Evreu nu a oferit niciun comentariu cu privire la incident.
În cadrul recentei declarații de presă, armata au dezvăluit că opt avioane de vânătoare de tip F-15 au efectuat operațiunea ultra secretă de bombardare a instalației aflată în regiunea Deir el-Zour, la 450 de kilometri nord-vest de Damasc. A fost distrusă o instalație nucleară care se dezvolta de mai mulți ani și care ar fi trebuit să intre în funcțiune la sfârșitul acelui an.
Implicarea Israelului a reprezentat unul dintre secretele sale cele mai bine păzite, nefiind imediat clar de ce Israelul a decis să facă această operațiune publică în prezent. Armata nu a dat detalii cu privire la raționamentul din spatele deciziei sale, dar se pare că are legătură cu viitoarea publicare a memoriilor fostului prim-ministru Ehud Olmert. Domnia sa a ordonat atacul și a sugerat acest lucru ani de zile, sau ar putea fi considerat un avertisment pentru Iran, dușmanul de moarte al Israelului, care este foarte activ în Siria.
Israelul și Siria au fost întotdeauna inamici. În timpul războiului civil din Siria, care durează de șapte ani, Israelul a efectuat peste 100 de atacuri aeriene. Se crede că majoritatea acestora au vizat transporturi de arme către gruparea militantă Hezbollah, susținută de Iran. Atât Iranul, cât și Hezbollah sunt aliați ai președintelui sirian Bashar Assad.
Imediat după atacul din 2007, Siria a acuzat Israelul de invadarea spațiului său aerian, dar nu a dat alte detalii despre obiectivul atacat.
Tot miercuri a fost făcut public și procesul verbal al ședinței anterioare misiunii, în care se afirmă că operațiunea nu trebuie recunoscută de Israel pentru a reduce la maxim potențialul unui război în toată regula. A fost ordonată păstrarea secretului până la o notificare ulterioară.

Tag-uri:
siria, israel, reactor nuclear


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/03/button-share-916.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/03/button-share-916-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Deși s-a crezut mereu că Israelul s-a aflat în spatele atacului de la 6 septembrie 2007, armata Statului Evreu nu a oferit niciun comentariu cu privire la incident. În cadrul recentei declarații de presă, armata au dezvăluit că opt avioane de vânătoare de tip F-15 au efectuat operațiunea ultra secretă...

Preluat de la EVZ