„Comunitatea aşteaptă aplicarea drepturilor consfinţite prin Constituţie, dacă nu se poate prin autoritatea locală şi s-a demonstrat că nu se poate, de la Guvern, de la Parlament. Este un mesaj extrem, extrem de dur în 2018 din partea Curţii Constituţionale, instituţie fundamentală a unui stat de drept către o minoritate, către comunitatea maghiară, către elevi, către copii, către părinţi, care spune că nu aveţi dreptul să aveţi o şcoală. Nici Parlamentul, nici autorităţile locale nu au reuşit să înfiinţeze o astfel de şcoală.

În rest, sunt poveşti de adormit copii. Eu respect decizia CCR de fiecare dată, când îmi place şi când nu-mi place, dar nu pot să accept aceste argumente şi modul în care au fost prezentate de preşedintele Curţii Constituţionale”, a afirmat luni Kelemen Hunor, la Parlament.

Honor a spus că, “încă o dată, PNL şi PMP şi-au arătat adevărata faţă”. „Şi CCR a demonstrat, încă o dată, că România nu este stat model în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor naţionale. Într-un stat model nu se iau astfel de decizii. Nici măcar nu ar fi trebuit să ajungem la CCR, fiind vorba despre o şcoală, despre o instituţie în care se predă limba maternă. Şi această minoritate are nevoie de elite, fără şcoli nu ai cum să produci elite. Domnul Dorneanu şi instituţia pe care o conduce transmite că voi nu aveţi voie să aveţi şcoli”, a adăugat Kelemen Hunor.

El a spus că UDMR se va întâlni cu reprezentanţii Bisericii Catolice şi ai părinţilor pentru a lua o decizie. Curtea Constituţională a României a admis luni sesizarea PNL şi PMP referitoare la proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş.

Tag-uri:
hunor, kelemen hunor, proiect, udmr, Liceul Teologic Romano-Catolic, targu mures


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-926.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-926-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Comunitatea aşteaptă aplicarea drepturilor consfinţite prin Constituţie, dacă nu se poate prin autoritatea locală şi s-a demonstrat că nu se poate, de la Guvern, de la Parlament. Este un mesaj extrem, extrem de dur în 2018 din partea Curţii Constituţionale, instituţie fundamentală a unui stat de drept către o...

Preluat de la EVZ