Menţionăm că potrivit sondajelor de opinie, Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, se află pe primul loc în preferinţele maghiarilor, urmaţi la mare distanţă de extremiştii de la Jobbik şi de socialişti.

Orban s-a adresat electoratului său din Szerencs spunând că “Nu trebuie să câștigăm pur și simplu alegerile, trebuie să protejăm țara și să asigurăm viitorul “. El a adăugat că “Europa are probleme serioase. Probabil că nu este așa de evident, dar acum, cu ajutorul tehnologiei moderne, toată lumea are o fereastră asupra lumii, poate vedea ce stări de lucruri există, ce probleme și, de asemenea, puține țări au putut să se protejeze de ele”.

Datorită majorității partidului său în Parlament, Ungaria nu a putut fi intimidată sau șantajată de nimeni

Primul-ministru a mărturisit că el crede în trei lucruri simple: “muncă, familie și patrie și, atâta timp cât suntem tot mai multţi care credem în aceste lucruri, țara va funcționa”, a concluzionat el. Orban a avertizat maghiarii și a spus: “Să nu punem viitorul Ungariei în mâinile unor oameni care nu sunt capabili să ne apere patria sau, nici nu doresc să să facă asta”. În această notă şi-a încheiat discursul premierul Ungariei aflat în campanie electorală, potrivit presei maghiare.

Tag-uri:
Viktor, Orban, Ungaria, campanie, Fidesz, UE, Europa


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-935.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-935-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Menţionăm că potrivit sondajelor de opinie, Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, se află pe primul loc în preferinţele maghiarilor, urmaţi la mare distanţă de extremiştii de la Jobbik şi de socialişti. Orban s-a adresat electoratului său din Szerencs spunând că 'Nu trebuie să câștigăm pur și simplu alegerile, trebuie să...

Preluat de la EVZ