Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a afirmat, azi, că legea salarizării unice prevede pentru angajații din sistemul de sănătate o creștere a salariului de încadrare care poate ajunge până la 170%, cât și o plafonare a sporurilor la 30%.

“Legea salarizării unice prevede o creștere a salariului de încadrare care poate ajunge până la 170%, dar și o limitare a sporurilor acordate angajaților din sistem la 30% la nivel de ordonator principal de credite, care trebuie respectat. Este pentru prima oară când salariile de încadrare cresc la acest nivel în Sănătate. Prin elaborarea grilei de sporuri și a modului de aplicare a acestora aducem un echilibru între veniturile obținute de salariații spitalelor din subordinea MS și a celor care sunt în subordinea autorităților publice locale, dar și între categoriile de salariați. Eu îi reprezint pe toți angajații din sistem și trebuie să stabilesc un echilibru pentru toți. Am făcut simulări, analize pe indicatori și am ajuns la această soluție. Am considerat că angajații unui spital constituie o echipă și am avut în vedere ca tot personalul să obțină venituri cel puțin la nivelul lunii februarie 2018. Grila de sporuri, așa cum a fost ea concepută, asta garantează”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-o videoconferință cu managerii unităților sanitare, reprezentanții direcțiilor de sănătate publică și cei ai autorităților locale.

Potrivit comunicatului remis MEDIAFAX, Sorina Pintea le-a semnalat managerilor de spitale prezenți la videoconferință că, de la 1 aprilie, Contractul-cadru prevede o serie de modificări care permit unităților sanitare să obțină fonduri suplimentare la contractarea serviciilor cu casele de asigurări. Astfel, Contractul Cadru, aprobat miercuri în ședința de guvern, stipulează o serie de servicii noi pe care spitalele le pot desfășura în ambulatoriul de specialitate și în spitalizarea de zi, care ar putea suplimenta fondurile spitalului.

Ministerul Sănătății va supune aprobării guvernului, săptămâna viitoare, regulamentul-cadru privind condițiile de acordare a sporurilor în sistemul de sănătate.

Cuantumul sporurilor pentru anul 2018 va fi aprobat printr-un ordin al ministrului Sănătății. Cuantumul sporurilor care va fi aprobat prin ordin de ministru pentru anul curent poate fi depașit peste nivelul stabilit astfel: la nivelul rezultat din aplicarea anexelor, diferența poate fi suportată din veniturile proprii realizate în condițiile legii și/sau din finanțări ale autorităților publice locale în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație în bugetele locale.

În următorii ani, cuantumul sporurilor va fi reanalizat și va crește ca urmare a creșterilor graduale ale salariilor de bază.

Federația “Sanitas” a pichetat, marți, Ministerul Finanțelor, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile. Printre nemulțumirile sindicaliștilor se numără plafonarea salariilor printr-un prag de 30% care ar crea sporuri inechitabile în rândul personalului din sistemul de sănătate.

Consiliul Național al Federației Sanitas a decis, luni, ca sindicalișitii din sănătate să organizeze pichete în București.

„Toată lumea vrea ca din momentul acesta să facem conflict, să ieșim în stradă. Dar trebuie să ne aliniem totuși la ce spune legea și am decis ca începând cu datele de 20 și 22 martie să începem cu pichetări la Ministerul Sănătății, care are legătură cu regulamentul de sporuri, Ministerul de Finanțe și Ministerul Muncii, de unde a plecat Legea 153 și cu modificările pe care nu le-au făcut și sunt imperioase”, a declarat, luni, Leonard Bărăscu, reprezentant Sanitas.Potrivit lui Bărăscu, sindicaliștii intenționează să picheteze aceleași ministere și pe datele de 27 și 29 martie, iar în aprilie se va organiza un miting de amploare.

„În data de 25 aprilie vom face un miting de amploare, la care vom încerca să aducem 20.000 de persoane și să-i convingem că ceea ce ne dorim noi așa trebuie făcut, adică ne dorim ce ni s-a spus. Ar fi bine să asculte guvernanții, pentru că ei au propus această lege”, a completat Bărăscu.

Ulterior mitingului din data de 25 aprilie, ar putea fi declanșată greva generală, dacă nu se vor rezolva revendicările sindicaliștilor și se strâng semnături pentru declanșarea grevei, potrivit reprezentanților Sanitas.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/03/ministrul-sanatatii-legea-salarizarii-unice-prevede-o-crestere-a-salariului-de-incadrare-pana-la-170-47584.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/03/ministrul-sanatatii-legea-salarizarii-unice-prevede-o-crestere-a-salariului-de-incadrare-pana-la-170-47584-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv