Rînduri de actualitate, deoarece, așa cum am scris eu în mai multe rînduri, în natura bolșevică a partidelor.

Toate sunt structurate după formula Șefi tiranici- subordonați slugarnici. Oare de ce? Răspunsul îl presupun gîndindu-mă la partidele din regimul Carol I. Liderii acestor partide, oameni bogați, făceau politică de dragul politicii, nu pentru a se pricopsi. Prin urmare, liderii acestor partide erau dispuși în orice moment să lase dracului formațiunea, dacă viața de partid cerea supunerea oarbă față de șef. Interbelicul aduce, o dată cu votul universal, o enormă lărgire a bazei de intrare în partide. Partidele interbelice sînt dominate de oameni care n-au altă avere decît funcția în partid. Și atunci, în chip inevitabil, acești oameni sînt oportuniști, slugarnici cu șefii, pînă le iau locul, evident, speriați c-ar putea fi dați afară și prin asta despărțiți de izvorul pricopselii.

Postdecembrismul a cultivat o democrație de fațadă.

Democrația autentică funcționează doar în condițiile capitalismului autentic. Cu cît sînt mai mulți cetățenii care trăiesc pe cont propriu, care nu depind de stat, cu atît opțiunea prin vot depinde numai și numai de convingerea electoratului. Cum să faci democrație într-o țară în care aspirația oricărui cetățean e să devină bugetar, singura condiție de pe lumea asta de a trăi pe bani statului, de a nu te confrunta cu concurența, ba chiar nici cu împrejurările, dar în care depinde categoric de șef? De aici și în partide, apariția și sporirea celor pentru care politicul e singura lor sursă de pricopsire. Și dacă statutul de elită depinde de apartenența la un partid, cum să nu fie partidele supuse șefilor?

*

Sabia istorică. Am studiat Sentinela – Gazeta ostășească a națiunii – pentru un amplu studiu despre participarea BOR la Campania din Est sub semnul Războiului Sfînt.

La vremea respectivă mi-au scăpat multe materiale, pe care le descopăr acum, cînd citesc publicația pentru a vedea cum s-a schimbat la față după abdicarea lui Carol al II-lea și venirea la putere a Guvernului legionaro-antonescian din 14 septembrie 1940. Printre acestea se numără și pagina întîi a numărului din 24 noiembrie 1940.

Sub o fotografie în care Conducătorul Statului îi oferă Regelui Mihai, în uniformă, o spadă, citesc titlul:

D-l General Ion Antonescu, înmînînd spada istorică M.S. Regelui Mihai I

Evenimentul îmi reamintește stră- dania unor propagandiști de a face din Regele Mihai un adversar de la început al lui Ion Antonescu, cînd, de fapt, adevărul istoric e altul. Și anume că pînă după Stalingrad, cînd se conturează deja eșecul Războiului Sfînt, Regele Mihai a fost un susținător consecvent al lui Ion Antonescu.

E unul dintre motivele pentru care simt nevoia să reproduc relatarea din Sentinela:

„La Iaşi, de sfînta sărbătoare a Arhanghelului Mihail, d-l General Ion Antonescu a dăruit Suveranului de ziua Sa o spadă bătrînă de 300 de ani. În faţa mulţimii uriaşe şi a oaspeţilor străini, distinsul oştean, încercat în războaie, s-a îndreptat către Regele ce acum păşeşte pragul vieţii şi al Domniei, rostind următoarele cuvinte de foc:

„În numele ţării şi al armatei, în numele mişcării legionare, vă dăruiesc Sire, de ziua Arhanghelului Mihail, această spadă istorică, purtată pe plaiurile româneşti la începutul veacului al XVII-lea. Voinţa ţării este ca această spadă să n-o încingeţi decît în ziua Sfîntului Mihail, iar restul anului să stea în Muzeul Armatei. Să nu fie a Voastră pe de -a-ntregul şi să n-o încingeţi în orice zi, decît atunci cînd Arhanghelul Mihail vă Va învrednici să redaţi Neamului toată bucuria dreptăţii şi toată întruparea nouă pe care o merită; cînd Neamul va ispăşi, se va izbăvi şi va izbîndi, cînd Regele şi Ţara, trecînd prin suferinţă, prin jertfă şi prin muncă, vor înălţa din nou gloria Neamului şi a Tronului.”

Iată cuvinte adînci pe care d-l General Antonescu le-a pronunţat cu glas profetic, într-o zi de mare sărbătoare, în Capitala Moldovei, alături de impunătoarea statuie a lui Ştefan cel Mare.

Regele cel tînăr, care poartă gloriosul nume al lui Mihai Bravul, nu va uita niciodată că de lama lucitoare a sabiei sînt aninate toate nădejdile neamului românesc.

Pe cugetul regesc va apăsa greu darul de luptă primit din mîna neînfricată a războinicului încercat şi fiecare zi va adînci mai mult îndemnul către faptă.

Desigur, această sabie veche, mînuită de viteji timp de trei secole, îşi are tîlcul ei. Nu este din aurul lucitor, care moleşeşte sufletul îndemnînd numai la trufie şi plăceri. S-a ispră- vit cu viaţa de lux şi huzur. Trăim în ceasuri de luptă şi asprimi. Oţelul sabiei să fie îndemnul de călire al sufletului şi de împlinire a idealului românesc.

Tag-uri:
antonescu, lenin, regele mihai, romania, cristoiu


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1458.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1458-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Rînduri de actualitate, deoarece, așa cum am scris eu în mai multe rînduri, în natura bolșevică a partidelor. Toate sunt structurate după formula Șefi tiranici- subordonați slugarnici. Oare de ce? Răspunsul îl presupun gîndindu-mă la partidele din regimul Carol I. Liderii acestor partide, oameni bogați, făceau politică de dragul politicii,...

Preluat de la EVZ