Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră că cele mai multe dintre efectele economice negative reclamate recent de politicieni sunt rezultatul legislației adoptate fără o fundamentare economică prin studii de impact ce le-ar fi putut anticipa. FIC și întreg mediul de afaceri au recomandat constant realizarea unor astfel de studii și ne exprimăm în continuare deschiderea să contribuim la acestea.

Discursul politic care pune efectele nedorite doar în seama unor actori din piață, ale căror opinii au fost ignorate în perioada de consultare publică, nu face decât să deterioreze încrederea mediului de afaceri în România, precizează FIC într-un comunicat.

Investițiile masive anticipate de guvernanți se vor materializa cu dificultate atâta vreme cât încrederea mediului de afaceri nu va fi recâștigată.

Conform concluziilor celui mai recent indice de percepție privind atractivitatea mediul de afaceri din România realizat în rândul membrilor FIC în martie 2018 încrederea este la un nivel scăzut.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat joi seara, într-un interviu la Antena 3, că majorarea inflației este generată și de „aceste companii cu capital străin” care au majorat prețurile când au observat că s-au mărit „veniturile românilor”.

„Am constatat că aceste companii cu capital străin, când au văzut că veniturile românilor cresc, au zis hai să mărim și noi prețurile”, a spus Dragnea, invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea.

Tag-uri:
străini, investitori, dragnea, economie


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1503.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1503-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialEconomie
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră că cele mai multe dintre efectele economice negative reclamate recent de politicieni sunt rezultatul legislației adoptate fără o fundamentare economică prin studii de impact ce le-ar fi putut anticipa. FIC și întreg mediul de afaceri au recomandat constant realizarea unor astfel de studii și...

Preluat de la EVZ