Ieșise și el în pauză, la fumat. Deși relația noastră e de răceală reciprocă – eu îl înjur în scris, el nu m-a înjurat (încă!), totuși, oameni civilizați, dînd nas în nas, nu ne-am scuipat, nu ne-am înjurat.

Ne-am strîns mîinile și ne-am surîs unul altuia în chip electoral american.

Am schimbat și cîteva vorbe.

Printre ele s-au numărat și cele despre anunțul privind mutarea ambasadei noastre din Israel la Ierusalim. Așa cum s-a văzut dintr-un text publicat de mine anterior, am salutat anunțul în perspectiva transformării sale într-o decizie răsunătoare, una prin care România să abandoneze, după ani întregi de fată cuminte a Europei, de țară care a făcut în politica externă tot ce i-au spus alții să facă, atît de nenorocita prestație de Babuinia a continentului.

O prestație care s-a accentuat de la o zi la alta după venirea la Externe a lui Teodor Meleșcanu. Teodor Meleșcanu a cerut funcția asta ca una de trecere către funcția la care visează să se pensioneze politic: Cea de judecător la CCR.

Sub acest semn, de doi ani, de cînd e ministru Teodor Meleșcanu, Ministerul de Externe n-a existat, politica externă a României fiind predată la cheie cu ambasadori cu tot, lui Klaus Iohannis. Care Klaus Iohannis n-a făcut altceva decît s-o închirieze, pe post de fată de pe Șoseaua de centură, cu ora, Marilor Puteri Europene, în funcție de interesul de moment al acestora.

Decizia privind mutarea ambasadei se constituie într-o ieșire, chiar dacă surprinzătoare, șocantă, din blestemata politică externă sub semnul „Nu facem nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie s-o facem”.

În fine, România, prezentă în presa lumii doar prin brandul de țară coruptă, de țară cu cele mai mari hoții din lume, de țară în care nu poți nici să tragi aer în piept fără a da un ciubuc, devenea subiect de senzație printr-o decizie îndrăzneață, menită a determina și alte state din Est să mute ambasadele lor la Ierusalim.

Știind asta, i-am spus lui Liviu Dragnea, la întîlnirea din hol, de impactul uriaș pe care-l va avea în plan mediatic planetar decizia de a urma America în mutarea ambasadei de la Tel-Aviv la Ierusalim.

Spre surprinderea mea, anunțul nu a spart bolta mediatică mondială. Nici măcar cea Internă. După trecerea surprinderii, m-am întrebat de ce am fost contrazis de realități în cazul acestui anunț pe care l-am considerat creator de eveniment de excepție. Răspunsul mi l-a dat, oricît ar părea de bizar, intervenția publică a ambasadoarei Franței la București. Urmînd pe ambasadorul SUA la București, și umăr la umăr cu ambasadoarea Finlandei, distinsa a priceput repede că în Babuinia orice ambasador al unei țări occidentale își poate permite să încalce toate regulile diplomatice.

Respectul minim al unui străin într-o țară se vede din strădania de a nu încălca normele de conduită ale acelei țări. Dacă în țara respectivă, femeilor nu li se ridică fusta de bărbați grohăitori la întîlnirea întîmplătoare pe stradă, atunci nici străinul nu va încerca să facă asta. Disprețul ambasadorilor străini cu tupeu în România e mărturisit de sfidarea ostentativă a minimelor norme diplomatice. Își permit să se poarte astfel, ca niște ciocoi aroganți ajunși în satul Bordeienilor, pentru că Ministerul de Externe e al Babuiniei și nu al României, iar Președintele nu-și poate permite să zică nimic cîtă vreme e pus la Cotroceni de Marile Puteri. Conștientă că babuinii mor de fericire cînd intră îngrijitorul în cușca lor zoologică, ambasadoarea Franței a găsit de cuviință să ne anunțe, ca și cum ne-ar fi făcut un cadou, că șeful Ei, Președintele Franței, s-ar putea să vină în România anul acesta, sau la anul. Sau la mulți ani, am adăuga noi. Potrivit năravului de tupeistă, ambasadoarea Franței s-a referit și la anunțul făcut de Liviu Dragnea în privința ambasadei noastre în Israel. După ce ne-a tras puțin de urechi, gata să ne dea și cu poșeta în cap, Ambasadoarea Franței și-a exprimat convingerea că decizia finală de mutare nu va fi luată niciodată, deoarece președintele Klaus Iohannis, cel blagoslovit de Emmanuel Macron cu o laudă într-o paranteză, fără a-și aminti precis despre ce nume e vorba, se pronunță împotrivă. Într-adevăr, vineri dimineața, neobișnuit pentru Klaus Iohannis, deoarece era dimineață și, pe deasupra, și în buza weekendului, redacțiile s-au pomenit cu un comunicat de la Administrația Prezidențială prin care gestul Guvernului era pus pe coji de nucă. Au urmat bîlbîielile Guvernului, din care am înțeles că nu e nimic decis, că e vorba doar de inițierea unor discuții pe plan intern, că pînă la decizia propriu-zisă mai e, că între acest moment și momentul deciziei e cale lungă, ceva în genul distanței dintre prima strîngere de mînă și nașterea celui de-al doilea copil.

Toate aceste întîmplări m-au lămurit de ce anunțul lui Liviu Dragnea n-a făcut gaură în cerul mediatic al planetei. A fost vorba doar de un anunț, de un fel de știre în exclusivitate dată Sintezei zilei și nu de o decizie. Decizia depinde de Klaus Iohannis. Și cîtă vreme Klaus Iohannis se opune, la ordinele marilor puteri europene, care nu vor accepta în veci ca Babuinia să aibă și ea în plan extern o inițiativă cît de mică, mutarea ambasadei noastre la Ierusalim e doar un gînd lansat de Liviu Dragnea, o părere, un punct de vedere, în niciun caz o decizie finală, singura care ar stîrni curiozitatea opiniei publice interne și internaționale. Decizia lui Liviu Dragnea de a face anunțul joi seara rămîne pentru mine cel puțin enigmatică. Nu știm dacă anunțul e urmarea unui semnal primit de la Casa Albă sau dimpotrivă un semnal trimis către Casa Albă. Indiferent de răspuns, știm acum că Donald Trump n-a reacționat. Fie că n-a ajuns semnalul pînă la el, fie că l-a luat drept ceea ce e – un simplu dat cu părerea. Nu știm dacă Liviu Dragnea a negociat ceva cu Israelul pentru a obține la schimb un avantaj față de riscurile pe care ni le asumăm prin decizie.

Tag-uri:
politica, externa, romania, Trump, SUA, ierusalim, Tel Aviv, Cristoiu


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1662.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1662-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Ieșise și el în pauză, la fumat. Deși relația noastră e de răceală reciprocă - eu îl înjur în scris, el nu m-a înjurat (încă!), totuși, oameni civilizați, dînd nas în nas, nu ne-am scuipat, nu ne-am înjurat. Ne-am strîns mîinile și ne-am surîs unul altuia în chip electoral american. Am...

Preluat de la EVZ