FCSB a câștigat un punct la finalul meciului cu FC Viitorul, disputat în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii I, și a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Absenți de pe teren în prima repriză

„Roș-albaștrii” pot fi mulțumiți cu acest deznodământ, ținând cont de faptul că oamenii lui Gică Hagi au condus cu 2-0, iar în prima repriză, dobrogenii au făcut cam ce-au vrut pe teren. Viitorul a punctat datorită lui Ionuț Vînă (19) și Cristian Grava (36), Dennis Man a redus din diferență (45), iar Constantin Budescu a stabilit scorul final în minutul 56.

A fost o altă partidă la finalul căreia finanțatorul Gigi Becali nu și-a explicat de ce FCSB joacă atât de prost. „Prima repriză m-am gândit că au mâncat ceva prost. Că au avut ceva în mâncare, că a fost stricat. Toată echipa era drogată. Nu înțeleg, am jucat de parcă am fost blat. Și Viitorul a fost în formă”, a declarat Becali la Digi Sport.

Urmează meciul meciurilor, cu CFR Cluj

FCSB este lideră cu 42 de puncte, iar CFR (39) a evoluat, aseară, la Iași (meci disputat după închiderea ediției). În runda viitoare, „roș-albaștrii” vor evolua împotriva ardelenilor, pe „Arena Națională”. Becali a avertizat că nu mai este loc de pași greșiți. „Nu avem voie să pierdem meciul cu CFR Cluj. Nu ne mai permitem un egal.

Tag-uri:
fcsb, cfr cluj, blat


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1674.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1674-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
FCSB a câștigat un punct la finalul meciului cu FC Viitorul, disputat în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii I, și a încheiat la egalitate, scor 2-2. Absenți de pe teren în prima repriză „Roș-albaștrii” pot fi mulțumiți cu acest deznodământ, ținând cont de faptul că oamenii lui Gică Hagi au...

Preluat de la EVZ