După ce a făcut „planton” mai multe ore pe holurile instanței, generalul a răspuns „prezent” la apelul grefierei.

Avocatul lui Mircea Chelaru a solicitat admiterea contestației în anulare formulată de acesta, invocând decizia Curții Constituționale nr.405 din 15.06.2016 privind abuzul în serviciu, prin care s-a statuat că prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Astfel, a susținut avocatul generalului, fapta clientului său a fi dezincriminată.

La rândul său, procurorul de ședință a solicitat respingerea acțiunii. „A fost trimis în judecată pentru că i-a determinat pe funcționarii MApN să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament, cauzând un prejudiciu de 92.000 de lei. A solicitat, ca general de corp de armată – cel mai înalt grad pe timp de pace – să îi fie dat apartamentul, deși deținea o locuință împreună cu soția sa”, a arătat procurorul.

Tocmai această intervenție amplă l-a scos din sărite pe Mircea Chelaru, căruia îi venise rândul să vorbească în ultimul cuvânt: „Domnule președinte, am asistat la reluarea fondului! Aș putea să fac același lucru, dar îmi interzic să dezonorez această instanță”.

„Dacă sugerați că domnul procuror dezonorează instanța, vă amendez!”, a tunat judecătorul Viorel Ionuț Voina. „Fiți respectruos față de toate părțile, sunteți general”, l-a mai mustrat magistratul.

Văzând că a „sărit calul”, generalul s-a mai potolit: „Au fost foarte multe vicii, am tratat cauza cu superficialitate, nu știam că se poate ajunge la așa ceva. Hotărârea a fost luată în condițiile în care nu au fost avute în vedere toate argumentele. Activitatea mea a fost intangibilă față de orice infringement!”, a arătat generalul cu prețiozitate. „În pronunțare!”, i-a întors-o, sec, judecătorul.

Tag-uri:
chelaru, mircea, proces


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1761.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/04/button-share-1761-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
După ce a făcut „planton” mai multe ore pe holurile instanței, generalul a răspuns „prezent” la apelul grefierei. Avocatul lui Mircea Chelaru a solicitat admiterea contestației în anulare formulată de acesta, invocând decizia Curții Constituționale nr.405 din 15.06.2016 privind abuzul în serviciu, prin care s-a statuat că prin sintagma „îndeplinește...

Preluat de la EVZ