Peste 2000 de locuitori din Insula Mare (BIg Island) au fost evacuați de autirtățile din SUA, în timpul celor 10 zile de erupție ale vulcanului Kilauea.

„În orice moment, activitatea ar putea deveni mai explozivă, crescând intensitatea producerii de cenușă și lansând proiectile balistice în apropierea craterului”, a transmis USGS, marți seara, conform Daily Mail.

Serviciul de seismologie a crescut nivelul avertismentului de zbor emis pentru zona respectivă la roșu, cel mai înalt prag, ceea ce indică faptul că o „erupție vulcanică este iminentă, în curs, sau existe suspiciuni de activitate periculoasă, atât pe pământ, cât și în aer”.

Coborârea lavei din craterul Halemaumau a „crescut potențialul pentru erupții explozive” în zona vulcanului.

Perdeaua de fum s-a ridicat până la 4.000 de metri în aer, iar cenușa plouă peste localitățile din apropiere, iar temperatura lavei a depășit o sută de grade, miercuri, conform experților.

Săptămâna trecută, Cercetătorii de la Observatorul Vulcanic din Hawaii declarau că pietrele masive căzătoare și lava prinsă în interiorul muntelui ar putea conduce la lansarea unor „roci balistice” de până la 10 tone, conform Live Science.

Tag-uri:
SUA, hawaii, kilauea, vulcan hawaii, eruptie, eurptie imensa, dezastru, explozie, catastrofa, vulcan dezastru


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1173.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1173-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Peste 2000 de locuitori din Insula Mare (BIg Island) au fost evacuați de autirtățile din SUA, în timpul celor 10 zile de erupție ale vulcanului Kilauea. „În orice moment, activitatea ar putea deveni mai explozivă, crescând intensitatea producerii de cenușă și lansând proiectile balistice în apropierea craterului”, a transmis USGS,...

Preluat de la EVZ