Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, astăzi, că a reevaluat conţinutul propunerii de modificare a articolului 308 din Codul penal, care a fost interpretată în spaţiul public într-un sens contrar celui urmărit.

“Reţinând că propunerea CSM vizând modificarea articolului 308 din Codul penal a fost interpretată într-un sens contrar celui urmărit, iar discursul public a valorificat-o ca potenţială sursă pentru modificarea conţinutului infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de către funcţionarii publici, ipoteză pe care Consiliul o respinge în mod categoric, incriminarea sa fiind pe deplin justificată, în şedinţa Comisiei nr.1 – Legislaţie şi cooperare interinstituţională de azi, 16 mai 2018, a fost reevaluat conţinutul propunerii de text pentru a întări scopul urmărit iniţial – recuperarea prioritară a prejudiciului în cazul infracţiunilor săvârşite exclusiv în mediul privat”, se precizează într-un comunicat al CSM transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, CSM respinge categoric distorsionarea opiniilor pe care le exprimă în exercitarea rolului său constituţional, în cadrul dezbaterilor publice, de către persoane din întreg spectrul politic.

Anterior, CSM precizase că nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni.

“Consiliul nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni, cu atât mai puţin în cazul infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii publici sau în cazul infracţiunilor de corupţie. Consiliul a înaintat Comisiei speciale (…) pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei un punct de vedere asupra solicitării Ministerului Finanţelor Publice de modificare a Legii nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală. În acest cadru s-a urmărit orientarea spre recuperarea prejudiciului şi nu preeminenţa măsurilor punitive”, arăta marţi CSM.

Reprezentanţii Consiliului au propus, în contextul mai larg al dezbaterilor asupra modificărilor Codului penal, o abordare integrată a infracţiunilor economice, printr-o nouă variantă de incriminare a articolului 308 din Codul penal care reglementează exclusiv infracţiuni săvârşite în mediul privat.

“Subliniem, aşadar, că varianta de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei, propusă de Consiliu, vizează anumite fapte săvârşite exclusiv de angajaţii din mediul privat, iar nu de către funcţionarii publici”, preciza CSM.

Tag-uri:
CSM, abuzul în serviciu, prejudiciu, penal, Ministerul Finanțelor, pedeapsă


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1187.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1187-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, astăzi, că a reevaluat conţinutul propunerii de modificare a articolului 308 din Codul penal, care a fost interpretată în spaţiul public într-un sens contrar celui urmărit. 'Reţinând că propunerea CSM vizând modificarea articolului 308 din Codul penal a fost interpretată într-un sens contrar...

Preluat de la EVZ