„Cazul foarte mediatizat al minorului britanic Alfie Evans (decedat în aprilie 2018) nu este doar un exemplu al pericolului pe care îl reprezintă uzurparea de către autoritatea publică a autorității parentale sau al eșecului unui sistem medical, ci în primul rând arată cât este de insidioasă concepția conform căreia drepturile sunt mai degrabă privilegii acordate și retrase de guverne – și nu drepturi inerente condiției de ființă umană, pe care Statul trebuie să se limiteze la a le recunoaște și proteja”, scrie Activenews.

Alfie, un băiețel de aproape 2 ani, a fost diagnosticat cu o boală neurologică degenerativă extrem de rară. Doar 16 persoane ar mai fi afectate de aceasta pe întreg globul pământesc. Medicii care l-au tratat în spitalul din Liverpool au fost siliți să se predea în fața suferinței acestui copil. Alfie trăia doar datorită aparatelor din spital

La un moment dat, spitalul a decis să îl deconecteze de la aparate. Decizia spitalului a fost contestată la tribunal, dar judecătorii au decis că pacientul trebuie deconectat pentru a avea o „moarte demnă”. Apelul părinților a fost respins, deși statul italian îi acordase lui Alfie cetățenia sa și se pregătea să îl transfere la o clinică din Italia.

Alfie a fost deconectat. Dar, spre surprinderea tuturor, a mai trăit cinci zile. La 28 aprilie, micuțul s-a stins.
Tragedia a îndurerat o întreagă lume. „Sunt profund mișcat de moartea micului Alfie. Astăzi mă rog special pentru părinții lui și fie ca Dumnezeu Tatăl să-l primească în îmbrățișarea sa tandră”, a scris Papa Francisc la momentul respectiv.

La data de 16 aprilie 2018, Curtea a declarat că cererea pentru habeas corpus este inadmisibilă și astfel recursul este respins. Deci, părinții nu au dreptul să folosească ordonanța habeas corpus pentru a obține custodia copilului lor dacă acest lucru nu este în interesul acestuia și nu vor avea niciun drept de a decide tratamentul copilului în viitor. Cererea habeas corpus a fost motivată pe baza „reținerii în mod ilegal” a lui Alfie în spital și se întemeia pe articolul 5 din CoEDO, articolul 56 din TFUE, dreptul la sănătate și dreptul la protecția sănătății, ambele prevăzute de articolul 11 al Cartei Sociale Europene.

La 20 aprilie 2018, Curtea Supremă a respins cererea de constatare a violării drepturilor părinților prin împiedicarea lor de a duce minorul la un spital din Roma, dar totodată decide că pot lua copilul acasă: „Nu este în interesul superior al lui Alfie Evans nici să stea în spitalul Alder Hay, fiind tratat așa cum este pe moment, și nici să plece în străinătate în același scop. Prin urmare, continuarea reținerii sale nu este legală (…). Așadar, externarea sa, la care are dreptul, reprezintă eliberarea de orice obligație la tratament, care nu este în interesul său.”

Seara, Alfie Evans a fost deconectat de la echipamentul de susținere a vieții. În aceeași zi, Ministerul Afacerilor Externe din Italia i-a acordat copilului cetățenie italiană pentru a ușura demersul de aducere în Italia pentru tratament. Abia la 10 ore de la deconectare a fost reluată alimentarea cu oxigen (fără dispozitivul de suport respirator inițial) și apă. Alimentația a fost reluată abia după 28 de ore.

Părinții au încercat să-l mute pe micuț la un alt spital, dar cererea le-a fost respinsă.

La data de 28 aprilie 2018, Alfie Evans a decedat.

Tag-uri:
alfie, alfie evans, destin, tragic, boala neurologica, spital, ingrijiri, instanta, judecator, moarte


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1210.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1210-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
„Cazul foarte mediatizat al minorului britanic Alfie Evans (decedat în aprilie 2018) nu este doar un exemplu al pericolului pe care îl reprezintă uzurparea de către autoritatea publică a autorității parentale sau al eșecului unui sistem medical, ci în primul rând arată cât este de insidioasă concepția conform căreia...

Preluat de la EVZ