Traian Băsescu a dat citire unor fragmente dintr-o notă a SRI clasificată „Strict Secret”, transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 9 noiembrie 2011, notă despre care susţine că i-a parvenit acum câteva luni.

Fostul preşedinte nu a dezvăluit conţinutul întregului document, având în vedere că acesta nu a fost declasificat, însă a citit suficient de mult pentru a dezvălui ce prevăd două articole ale Protocolului dintre SRI şi DNA: ca informaţiile obţinute de agenţii secreţi să fie şoptite numai în urechea procurorului de caz, fără a primi de ştire inculpatul vizat de anchetă şi avocatul acestuia.

Mai mult, Protocolul prevedea ca notele SRI să nu ajungă niciodată în dosarele DNA, pentru ca informaţiile de acolo să fie puse în dezbaterea părţilor, în cadrul procesului. Traian Băsescu a dat publicităţii începutul şi sfărşitul documentului:

Protocol cu număr și dată

„În temeiul dispoziţiilor articolului 14 din Legea nr. 14/1992 şi al articolului 15 din Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale şi urmare a adresei noastre numărul 03864675 din 24.06.2011, respectiv a Planului de cooperare din 13.07.2011 vă comunicăm următoarele…Ce înţelegem din acest preambul este că Protocolul a funcţionat din plin şi că a existat un Plan de cooperare între Serviciul Român de Informaţii şi DNA.

Finalul acestui document spune aşa: În conformitate cu dispoziţiile articolului 8 şi a articolului 57 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale vă adresăm rugămintea ca datele prezentate să fie destinate exclusiv informării procurorului de caz, potrivit principiului necesităţii de a cunoaşte fără a fi introduse în dosarul cauzei”, este conţinutul pasajelor citite de liderul PMP din documentul strict secret. Traian Băsescu a „tradus” apoi ce înseamnă aceste pasaje: că a existat un Plan de acţiune între SRI şi DNA şi că două dintre articole – art.8 şi art.57 – stipulează ca informaţiile obţinute de SRI să ajungă exclusiv la procurorul de caz al DNA.

„Deci acest document marcat strict secret ne arată două lucruri: Protocolul dintre PICCJ şi SRI a funcţionat din plin, s-a întocmit un Plan de acţiune cu număr şi dată şi, extrem de grav, informaţiile care au fost transmise DNA nu au fost destinate şi avocatului şi inculpaţilor”, a conchis Traian Băsescu.

Tag-uri:
traian, basescu, sri dna, protocol, sri, dna


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1200.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1200-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Traian Băsescu a dat citire unor fragmente dintr-o notă a SRI clasificată „Strict Secret”, transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 9 noiembrie 2011, notă despre care susţine că i-a parvenit acum câteva luni. Fostul preşedinte nu a dezvăluit conţinutul întregului document, având...

Preluat de la EVZ