– Auzi, fă, ăla nu e Oanță de la Pro TV? Crezi că aflară de noi ăștia de la presă?

– Du-te,mă, că ești chiar prost. N-ai văzut că e chel? Cum să fie Oanță?

– Îți zic, el era. Lasă că vezi tu deseară la știri.

– Costele, vezi-ți dracu de necazurile tale, că ăștia sunt ca ulii abia așteaptă să te ia în gheare.

– Ce vrei, fă, dacă mi-e drag și mie să mă văd la televizor? Acu ce să fac, să mor dacă m-au chemat ăștia aci? Că doar n-om ieși în cătușe să ne știe tot satul.

Ioana nu prea era în apele ei și își aranja într-una broboada. Naiba o pusese să-și cumpere celular, ca să aibă procurorii pe ce s-o sune. Nu- și explica cum aflaseră numărul ei, dar era convinsă că toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat blestematul de telefon. În urmă cu două zile, un comisar de la DNA o sunase să o invite la o audiere în calitate de martor. Să moară și nu altceva!

– Da de ce doar pe mine, domnu comisar? Că și bărbatu-meu știe.

– Citația este valabilă și pentru dumnealui, dacă tot ați amintit, puteți veni împreună.

– Ce dracu, fă, mă turnași la primul milițian care te întreabă de mine? De ce îi zisăși că știu ?

– Ce zisăi,mă, că nu zisăi nimica? Te căutau oricum și pe tine, ca să știi.

– De ce nu-l lăsași să mă caute? Săriși tu repede cu gura.

– Auzi, Costele, suntem împreună la bine și la rău.

Și, uite așa s-au urcat în microbuz și au venit la București. Mașina i-a lăsat la gară și de aici au luat-o pe jos înspre strada Știrbei Vodă, unde se află Direcția Națională Anticorupție. Au recunoscut clădirea mai cu seamă după ceata de ziariști care îi păzea intrarea. Au intrat, iar ofițerul de la poartă le-a cerut să se legitimeze :

– Doamne, iartă-mă, aici se intră numai cu legitimație?

– Buletinul, doamnă, dați-mi buletinul. La cine mergeți?

– Nu m-aș mai duce. La un comisar. Nu mai știu cum îi zice. Costele, cum îl cheamă pe ăla de ne chemă azi?

Noroc cu bărbat-său că și-a amintit, că altfel trebuiau să ia la rând toate birourile.

– Să vă puneți geanta pe bandă și telefonul în tăvița asta, le-a spus omul de la intrare. – Aoleu, lăsai telefonul acasă! Ce fac acu, cum intru? Nu știam că-mi trebuie.

– Nu vă trebuie, doamnă. Doar dacă-l aveți, trebuie predat.

Ioana și-a pus pe banda de verificare o plasă ce aducea a geantă și nu înțelegea cum vine treaba asta cu controlul. Adică polițistul vedea într-un televizor tot ce aruncase ea în sacoșă.

– Văzuși, Costele? Nimic nu poți să ascunzi de ăștia.

– Domnul procuror a zis să așteptați în sală.

Și-au luat plasa cu nimicuri și priveau temători la lumea din jur. Dintr-o dată, parcă le pierise glasul. S-au oprit amândoi în fața sălii de așteptare și nu îndrăzneau să intreprea multă lume înăuntru. Pe unii îi văzuseră pe la televizor, iar restul păreau și ei oameni importanți. Ioana și-a lăsat papucii la ușă și căuta, temătoare, un loc să se așeze. Nouă bănci de lemn, frumos rânduite la perete, pline de domni și doamne frumos îmbrăcați. Ca babele din sat duminica – își pun hainele bune și stau grupate pe la porți.

– Hai să ne așezăm acolo în colț.

Costel a împins-o pe femeie, trăgând cu ochiul la reacția oamenilor ce îi priveau uimiți.

– Fă, de ce dracu te descălțași? Nu vezi că toate doamnele au pantofi? Acu te aflară toți că ești de la țară.

– Ce era să fac? Dacă așa sunt obișnuită? Mă duc să-i iau în picioare.

– Stai aci, că strici tot. Lasă că-i iei când ne-o chema procurorul.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri:
ioana, dna


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1199.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1199-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
- Auzi, fă, ăla nu e Oanță de la Pro TV? Crezi că aflară de noi ăștia de la presă? - Du-te,mă, că ești chiar prost. N-ai văzut că e chel? Cum să fie Oanță? - Îți zic, el era. Lasă că vezi tu deseară la știri. - Costele, vezi-ți...

Preluat de la EVZ