O femie în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Timiş, s-a prezentat în fața polițiștilor de frontieră și s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Oamenii legii au constatat însă că actul nu era unul autentic. Mai precis, ei au primit spre legitimare o copie după cartea de identitate a femeii, care fusese înfoliată în plastic.

”Faţă de cele constatate, femeia a declarat că și-a pierdut documentul original şi în loc să se adreseze autorităţilor pentru eliberarea unui alt document, şi-a plastifiat o copie a acestuia, întrucât dorea să ajungă în Serbia. În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei femeii şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale”, transmite Petru Ionuț Nicola, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara recomandă cetățenilor români sa prezinte la controlul de frontiera documente de identitate valabile, eliberate de autorităţile competente, în caz contrar riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare. (Sursa foto: Ziarelive.ro)

Tag-uri:
femeie, carte identitate, falsificata, serbia, jimbolia, politia de frontiera


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1304.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1304-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
O femie în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Timiş, s-a prezentat în fața polițiștilor de frontieră și s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Oamenii legii au constatat însă că actul nu era unul autentic. Mai precis, ei au primit spre...

Preluat de la EVZ