„Am intrat în anul Centenarului şi cred că cel mai mare risc este acela de a ne pierde încrederea în noi înşine, de a fi o societate din ce în ce mai divizată. Din păcate, aceasta este percepţia mea după această vizită în Bacău şi, în general, în România. Plec tristă de fiecare dată, că societatea se divizează cu fiecare zi ce trece. Miza pentru România este aceea de a ne uni forţele pentru un viitor mai bun, iar dumneavoastră, tinerii, aveţi un cuvânt esenţial în acest sens”, a declarat Corina Creţu, la conferinţa „Dialog cu cetăţenii”, conform Agerpres.

Totodată, Corina Crețu a subliniat că România este, de zece ani, membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, dar mai există lucruri de rezolvat, privind aderarea la Schengen, libera circulaţie sau dublul standard în ceea ce priveşte produsele alimentare.

„Este de datoria noastră să ne luptăm să avem drepturi egale cu toţi cetăţenii Uniunii Europene. Şi cred că suntem pe drumul cel bun. (…) Suntem pe parcursul consolidării noastre ca membru al Uniunii Europene. Facem tot ce depinde de noi ca să arătăm care sunt beneficiile la apartenenţa la Uniunea Europeană. Cred că direcţia pro-europeană a României nu poate fi pusă sub semnul întrebării, chiar dacă uneori proiectul european nu este perfect. Noi avem această şansă unică de a-l îmbunătăţi din interior. Este pentru prima dată în istorie când avem această voce de a ne spune opinia şi în legătură cu bugetul”, a declarat Corina Creţu.

Comisarul european Corina Creţu a fost prezentă, luni şi marţi, la Bacău, unde a vizitat o serie de obiective finanţate cu fonduri europene, s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi a organizat dezbaterea ‘Dilog cu cetăţenii’.

Tag-uri:
cretu, corina cretu, marturie, romania, comisia europeana


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1619.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1619-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Am intrat în anul Centenarului şi cred că cel mai mare risc este acela de a ne pierde încrederea în noi înşine, de a fi o societate din ce în ce mai divizată. Din păcate, aceasta este percepţia mea după această vizită în Bacău şi, în general, în România....

Preluat de la EVZ