“Primul om salvat a fost un vecin, de care m-am rugat să iasă din casă pentru că refuza. Apa intrase deja în casa lui, dar încăpăţânarea şi-a spus cuvântul, astfel că am fost nevoit să-l scot aproape cu forţa. L-am lăsat pe calea ferată iar vecinul mi-a mulţumit că i-am salvat viaţa.

După nici 30 de minute apa i-a măturat casa de pe faţa pământului. (…) Ne-am întors acasă cu tata să ne schimbăm cu haine uscate pentru că începea să se întunece. La ora 21 s-a întrerupt curentul în tot oraşul pentru că un stâlp de înaltă tensiune, înalt de 25 de metri, a căzut în apă şi astfel totul a intrat în beznă.

Curtea casei, strada erau pline de apă. În acel moment am intrat cu tata în casă şi am auzit la scurt timp un zgomot. Mi-am dat seama că s-a rupt lanţul cu care era legată barca şi am sărit în apă după ea. Am reuşit să o prind, dar barca s-a umplut cu apă şi tata a mers să ia o găleată să scoatem apa afară din barcă.

Atunci când am vrut să ne urcăm în ea, o noua viitură a luat barca, eu m-am aruncat în apă după ea, dar n-o mai puteam controla. Barca m-a coborât spre linia ferată iar tata a rămas pe treptele casei”, a povestit Otto Lurtz, în 2012, la un program de educație muzeală pentru copii.

Otto Lurtz a rememorat apoi noaptea cumplită în care apele i-au luat tatăl. Despre cum a stat toată noaptea pe calea ferată în întuneric beznă şi apa venea din ce în ce mai mare, iar pe la ora două noaptea s-a auzit o pocnitură puternică şi casa familiei sale, de pe str. Clujului, s-a prăbuşit, în timp ce tatăl său era în pod.

“Noaptea aceea a trecut cu greu, cu frig, teamă şi îndoiala care mă măcina gândindu-mă la tata. Oare unde putea fi? Nu ştiam dacă mai trăieşte sau nu, speram să fi înotat şi să fi scăpat. Atât de mult speram asta! A venit dimineaţa, s-a luminat de zi şi-am văzut că pe locul unde a fost casa mea era acum o grămada de ruine acoperite de apă.

Am plecat cu barca şi am încercat să ajut în stânga şi în dreapta vecinii, oamenii care aveau nevoie de mine. În durerea aceea mare, când pierzi pe cineva din familie, n-am ştiut ce altceva să fac decât să mă bag să salvez oameni, asumându-mi răspunderea pentru vieţile altora.

Spun asta deoarece era un mare risc ca barca să se răstoarne şi să pun în pericol vieţile celor pe care, de fapt, voiam să-i salvez. În barcă nu puteam să urc mai mult de două persoane, ea fiind construită pentru a suporta trei persoane, dacă o barcă este prea grea, nu se poate vâsli.

Eram foarte îndurerat de faptul că nu am putut să-mi salvez tatăl şi cu durerea aia mare m-am dus şi i-am salvat pe ceilalţi oameni”. Aceste fragmente au fost publicate de „Independentul Sighişorean” citat de Agerpres.

Trupul tatălui său a fost găsit după o săptămână. Deoarece apa le-a luat tot, l-au înmormântat în costumul primit de la un prieten.
Atunci, Otto Lurz a primit Ordinul Muncii clasa a III-a pentru eroism chiar dacă nu a fost membru de partid. În 2007 a primit titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Sighişoara”. De Ziua Eroilor, municipalitatea i-a pregătit o diplomă. A primit-o post-mortem soția lui

Tag-uri:
erou, sighisoara, moarte, inundatii, tata, barca


http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1688.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1688-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
'Primul om salvat a fost un vecin, de care m-am rugat să iasă din casă pentru că refuza. Apa intrase deja în casa lui, dar încăpăţânarea şi-a spus cuvântul, astfel că am fost nevoit să-l scot aproape cu forţa. L-am lăsat pe calea ferată iar vecinul mi-a mulţumit că...

Preluat de la EVZ