Pot fi înglobate între hotarele literaturii noastre (vechi) textele apărute pe teritoriul actualei Românii exprimate în alte limbi – slavonă, latină greacă – pentru că, trebuie să recunoaștem, cele mai vechi scrieri de aici, de pe acest pământ, au fost zămislite în limbile oficiale de la acea vreme?

„Întunericul răsăritului”

Criticul literar Eugen Simion și omul care a inițiat acest proiect magnific – Enciclopedia literaturii române vechi – a încercat să răspundă chestiunii: „Eugen Lovinescu și, după el, mai toți criticii estetici, au o poziție și mai radicală decât Iorga sau Hașdeu, de pildă: pentru ei literatura dinainte de mijlocul veacului al XIX-lea – când civilizația și literatura română descoperă Occidentul european – nu există pur și simplu sau, dacă se întâmplă să existe, se manifestă sub formele indistincte ale culturalului. „Întunericul răsăritului”, îmi amintesc că zice Lovinescu, creatorul conceptului de modernitate în literatura noastră. George Călinescu este mai receptiv, dar cu moderațiune, rămânând în continuare mefient în ceea ce privește scrierile în alte limbi.

Convingerea lui este că literatura noastră este produsul, în exclusivitate, al limbii române. De aceea, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, nu-i face loc lui Panait Istrati și nici altor scriitori români care s-au exprimat în alte limbi. Un punct de vedere ce se poate discuta și, în bună parte, accepta. Și, totuși, nu ireproșabil, căci excepțiile (din toate epocile) îl pot clătina, dacă ținem seama că, în această parte de lume, în epoca medievală (epoca migrațiilor și a cuceririlor) circumstanțele istoriei au fost acelea ce au fost, și literatura română a apărut târziu”.

„Învățăturile” lui Theodosie, contemporane cu „Principele” lui Machiaveli

Așadar, să facem abstracție de textele noastre vechi doar pentru că sunt scrise în altă limbă decât româna? Profesorul Simion verticalizează: „Scrisoarea lui Neacșu (1521), primul text în limba română datat pe baza informațiilor cuprinse în el, apare când Machiavelli scrisese deja Principele (încheiat în 1513), iar Rabelais se pregătea să compună Gargantua și Pantagruel. În același secol, spre sfârșit, Montaigne publică Eseurile sale. Dar, tot cam atunci (aprox. 1520), Neagoe Basarab compune sau dictează Învățăturile către fiul său Theodosie, în slavonă, unui călugăr inteligent, talentat și instruit.

O operă moralistică (parenetică) de prim ordin, contemporană, repet, cu scrierile ilustre ale lui Erasmus, Machiavelli și Baldesar Castiglione. Ce facem cu ea, să nu o luăm în seamă, pentru că nu este scrisă în limba română, ci într-o limbă folosită atunci numai în biserica ortodoxă și în cancelariile domneşti?”

Dilema valorii literare

Un alt aspect discutabil privind scrierile vechi este legat de valoarea estetică a textelor. Mai exact, pot fi considerate opere literare „Cazania” lui Varlaam (numită și Carte românească de învățătură – 1643) sau „Psaltirea în versuri” (1673) a lui Dosoftei? „Câtă literatură este în ele? Nu multă, dar dacă știm s-o căutăm, o aflăm într-o oarecare măsură și în diverse forme. Nu-i vorba, mai spun odată, de o literatură pură. Cele mai multe scrieri de acest fel au alte rosturi decât rostul estetic: scopul lor primordial este să consemneze o circumstanță a istoriei (scopul, rolul de martor) sau au un scop liturgic, spiritual. Spiritualitatea, literaritatea lor este indirectă și, totdeauna, însoțită și acoperită de alte valori. Cele mai multe și mai prețioase sunt de ordin moral”, apreciază Eugen Simion.

Pledoarie pentru scrierile religioase

Ne lămurește tot academicianul Eugen Simion: „Soluția rațională este, cred, aceea de a uni punctul de vedere al istoricului cu acela, estetic, al criticului literar, acceptând toate scrierile semnificative într-un fel sau altul pentru cultura apărută în spațiul nostru, aflat secole de-a rândul sub ocupații străine. De ce, întreb din nou, am ignora aceste scrieri religioase sau aceste opere moralistice care, direct sau indirect, exprimă credința, modul nostru de a primi cruzimile istoriei și modul nostru de a gândi omul și relațiile lui cu divinitatea? A le elimina reprezintă un lux sau o rea cumpănire a lucrurilor pe care, am sentimentul, nu putem să ni le îngăduim”.

Dosoftei, mitropolitul-poet

Tag-uri:
pagini, literatura, veche, eugen, simion


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1628.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1628-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialCultură
Pot fi înglobate între hotarele literaturii noastre (vechi) textele apărute pe teritoriul actualei Românii exprimate în alte limbi - slavonă, latină greacă - pentru că, trebuie să recunoaștem, cele mai vechi scrieri de aici, de pe acest pământ, au fost zămislite în limbile oficiale de la acea vreme? „Întunericul răsăritului”...

Preluat de la EVZ