‘Nu m-am gândit niciodată că sticlele se vor vinde atât de scump, ultimul record data din 2011 şi era de 57.000 de euro”, a anunţat, foarte satisfăcută, licitatorul casei Jura Enchères, Brigitte Fénaux. Astăzi, ”conjunctura economică este diferită”, a adăugat ea. Cei care au făcut achiţiziţiile sunt ”canadieni care le-au cumpărat pentru americani care au legături cu Franţa”, a precizat Brigitte Fénaux. ”În încăperea licitaţiei se aflau vinificatori care au aplaudat frenetic şi care erau fericiţi şi emoţionaţi”, spune ea. Aproximativ 50 de licitatori au participat la această vânzare care a început calm şi avut un final neprevăzut.

Un vin notat cu 9,4 din 10 puncte posibile în 1994

Cele trei sticle, care puteau fi cele mai vechi aflate în circulaţie, provin din Vin Jaune, produs de vinificatorul din zona Arbois, Anatoile Vercel (1725-1786). Sticlele, de tip”bourgogne”, adică un corp amplu şi un gât fin, de o cantitate de 87 cl, au fost păstrate mai mult de 200 de ani de descendenţii lui Anatoile Vercel într-o pivniţă adâncă din Arbois, capitala vinului Jura. O degustare a acestui vin galben a fost organizată în 1994 la Château Pécauld, la Arbois, pentru 24 degustători profesionişti. Cu un gust ”de nucă, condimente, curry, scorţişoară, de vanilie şi de fructe uscate”, lichidul a fost notat cu 9,4 din 10 puncte posibile de degustători, care au concluzionat cu această formulă: ”Să fie reînnoit peste 100 de ani”, notează Le Parisien

Tag-uri:
vin, licitaţie, Lons-le-Saunier, Jura


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1942.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/05/button-share-1942-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
'Nu m-am gândit niciodată că sticlele se vor vinde atât de scump, ultimul record data din 2011 şi era de 57.000 de euro'', a anunţat, foarte satisfăcută, licitatorul casei Jura Enchères, Brigitte Fénaux. Astăzi, ''conjunctura economică este diferită'', a adăugat ea. Cei care au făcut achiţiziţiile sunt ''canadieni care...

Preluat de la EVZ