Investitorul Tim Draper a strâns cele 400.000 de semnături necesare pentru a aduce pe buletinul de vot planul său de a rupe statul California din SUA în trei entități teritoriale separate, relatează BBC. Dacă inițiativa Cal-3 este aprobată, atunci va fi demarat un proces de lungă durată pentru a împărții California în statele nordic, sudic și central.

Ideea nu este una nouă Draper a dus o campanie lipsită de succes timp de șase ani, susținând, la un moment dat, separarea în șase state. Etse pentru prima oară în mai mult de 150 de ani când o astfel de alegere este pusă în fața cetățenilor. Ultimul astfel de eveniment s-a petrecut exact înaintea Războiului Civil American (1863-1865). În 1863, Virginia de Vest s-a rupt de Virginia, formând, astfel, două state.

Conform datelor raportate de secretarul de Stat al Californiei, Draper a strâns mai mult de 402.468 de semnături din întregul stat din SUA. Diviziunile propuse sunt numite California de Nord, California de Sud și California. Aceasta din urmă ar avea centrul în Los Angeles, întinzându-se până în comitatul Monterey. Partea nordică ar cuprinde Zona Golfului (Bay Area) și Sacramento. Regiunea sudică s-ar întinde de la San Diego la Freson.

„Trei state ne-ar oferi infrastyructură mai bună, educație mai bună și taxe mai mici”, spune omul de afaceri din SUA.

Tag-uri:
SUA, California, referendum sua, referendum california, stat separat sua, california separata, vot california


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1007.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1007-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Investitorul Tim Draper a strâns cele 400.000 de semnături necesare pentru a aduce pe buletinul de vot planul său de a rupe statul California din SUA în trei entități teritoriale separate, relatează BBC. Dacă inițiativa Cal-3 este aprobată, atunci va fi demarat un proces de lungă durată pentru a...

Preluat de la EVZ