Și aceștia doi nu sunt singurii politicieni care au lăsat deoparte treburile țării pentru a participa la eveniment.

Fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, fostul ministru de Finanțe și actual viceguvernator al BNR Florin Georgescu, fostul ministru de Justiție Valeriu Stoica, fostul deținător al portofoliului Muncii, Alexandru Atanasiu și mulți alții au mers să savureze o lecție despre fotbal.

Totul, cu o zi înainte de începerea Cupei Mondiale din Rusia, de la care, din păcate, România lipsește.


Scena e pregătită, eroii așteaptă după cortină. Sunt nerăbdători și emoționați să-și joace rolurile. Basmul fotbalului… va avea prima reprezentație mâine, 13 iunie 2018, ora 18, la POINT ART HUB, str.G-ral Eremia Grigorescu nr.10. Povestitor va fi actorul Radu Bânzaru, iar despre carte vor vorbi Cornel Dinu, Marius Mitran și Andrei Crăciun.

Nu vor lipsi nici proiecțiile cu imagini ale câtorva momente importante din istoria fotbalului, așa că nu voi îngădui decât absențele motivate !

Așadar, să tragem cortina !

Marian Nazat

Fragment în premieră

Alexanderplatz. Botezată astfel în octombrie 1805, în cinstea Împăratului Alexandru al Rusiei. Prusia, prin Frederich William al III-lea, și-l dorea aliat pe țar, Napoleon Bonaparte devenise deja inamicul numărul 1 al Europei. Războaiele, inclusiv cele economice, îndeamnă mereu la alianțe, nicidecum la pace. Așa, oare, să deslușesc zicerea aia a lui Emil Cioran –„Între Berlin și Moscova, România este silită să-și creeze un drum propriu” ? Cad pe gânduri, fotbalul e un joc secund

Astăzi, piața e plină cu tifosi torinezi, care cântă și scandează numele favoritei. Preț de câteva ore, Globul va însemna o minge de fotbal, armele au tăcut. Ne facem loc cu greutate în mulțimea dezlănțuită. Un puști, îmbrăcat în echipamentul Juventus-ului, țopăie fericit și își ține lipită de piept poza lui Pirlo.

– Marius, demult, în primăvara anului 1970, mama îmi cumpărase niște pantaloni scurți, din doc albastru, cu Juanito pe buzunarul din spate. Piciul acela grăsuniu și zâmbăreț, cu sombrero pe cap și cu piciorul pe minge, era mascota Mundialului din Mexic, căruia voi îi ziceați, cum îmi povesteai deunăzi, Gauchito. Cei doi semănau teribil, ca niște frați de mamă, de aici, poate, confuzia.

– Da, Marian, așa e, dar confuzia aceasta o făceam deliberat, de dragul poveștii sud-americane… Poate și unde nu văzusem meciurile de la Guadalajara

– Le-am văzut eu, aproape pe toate. Simțeam o bucurie cum nu mai trăisem altădată, mi se părea că România este buricul Iumii. La Cernavodă, unde mă mutasem, umbla vorba că soldații noștri Ie topiseră sovieticilor niște tancuri, cu un laser pe care nu-I mai avea nimeni pe Pământ. Și cartea de istorie, pe care începusem s-o buchisesc, abunda de fapte de vitejie nemaipomenite altundeva. Ștefan cel Mare, Dumitrache, Mihai Viteazul, Dobrin, Vlad Țepeș, Lucescu… Galeria eroilor mei din vremea aceea. Și tot atunci, Pîrcălab se transferase în Franța, Ia Nîmes1, îți dai seama ? El și Voinea. Citeam interviurile lor și mă mândream Ia nebunie cu condiția mea de fiu al vrednicilor și curajoșilor daci. Francezii îi adulau, trebuia să vină cei doi să-i salveze de la retrogradare și să-i urce pe locul 2, performanță neegalată până azi. Mă simțeam grozav în pielea mea de român, o broscuță gata să plesnească de atâta umflare de sine.

…Mexic, 1970, primul meu campionat mondial… Mă năpădește emoția ori de câte ori îmi amintesc de transmisiile acelea în miez de noapte. Cum o mai imploram pe mama să mă trezească, să nu care cumva să ratez întâlnirea cu eroii mei de basm. Și mama m-a trezit mereu… Aveam 9 ani, tu parcă 3, nu ? Târziu, am aflat că „Aproape un miliard de oameni stau până după miezul nopții, încremeniți în fața televizoarelor, de la bătrâni la copii, de la bărbați la femei, semnalându-se cazul îngrijorător că în casa unui dresor din Liverpool doi câini și o pisică au urmărit cu o curiozitate de-a dreptul omenească meciurile transmise din Mexic. Institutul de sondare a opiniei publice «Wickert» din Tübingen denunță un alt fenomen îngrijorător: numărul femeilor care urmăresc meciurile de fotbal a crescut de la 16,5 la sută la 72 la sută. Numai 24 la sută dintre bărbați au dificultăți cu nevestele lor din pricina că țin televizorul deschis până noaptea târziu, cazul cel mai scandalos petrecându-se la Schweinfurt, unde un funcționar care câștigase la loterie o călătorie în Mexic a fost amenințat de soție că, dacă se duce, ea divorțează.”2

1 L-am iscodit deunăzi pe Pîrcălab cum de a ajuns în Occident, în plin „regim totalitar”. „E o poveste și asta, ți-o zic acum, mi-a răspuns vijelios, ca atunci când fugea pe extremă. Nicolae Ceaușescu se afla în Franța, fusese invitat de Partidul Comunist de acolo, așa mi s-a spus. La un moment dat, Georges Marchais, care conducea partidul lor, I-a invitat pe al nostru să viziteze un oraș în care comuniștii aveau o majoritate de 90 %. Tovarășul a acceptat și, din vorbă în vorbă, un Iocalnic a propus să întărească relațiile frățești prin transferarea a doi fotbaliști români Ia Nîmes. Culmea, Ceaușescu a acceptat, iar Ia finala Cupei României din 1969, trimișii francezilor au stat în tribune, pe 23 August. Ne-au ales pe mine și pe Florică Voinea. Pe scara avionului ne-au degradat pe amândoi, că eram ofițeri Ia Miliție, eu, și la Armată, el. Acolo, în prima lună, vomitam Ia antrenamente. Duceam viață nesportivă, ca Ia București, însă efortul era mai mare, mai intens. Nu ca la noi, unde o oră stăteam la caterincă, mai făceam o miuță și gata. Mi-am dat seama că n-am nicio șansă să joc dacă nu mă adaptez la programul lor. În primii doi ani, figuram în echipa etapei săptămână de săptămână, niciodată n-am jucat un fotbal mai bun. De altfel, Ia împlinirea vârstei de 40 de ani, oficialii clubului m-au sărbătorit printr-un meci ale cărui încasări mi-au revenit în totalitate. Azi, regret cum nu-ți închipui că nu am rămas în Franța, o greșeală care mă va urmări toată viața. În 1973, după 4 ani de succese, am revenit în țară. M-am dus Ia minister să mă reangajez. Un cadrist m-a întrebat ce știu să fac. Figuram maior în evidențele lor. Nimic, i-am răspuns. I-am povestit cum primisem gradele. Îți zic și ție. După meciuri, mă chema generalul Staicu în cabinetul Iui și îl auzeam: «Ioane, câte centrări de gol ai dat ieri?» Două, tov. general. «Bine, mă, îți mai dau și eu o stea». În doi ani urcasem în grad de maior. Ăla a râs, dar nu m-a reprimit în activul Miliției. L-am înjurat în gând, dar am făcut IEFS-ul, sunt profesor de educație fizică și în 1975 am primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, cu 40 de selecții în națională. Dar tot îmi pare rău că nu am rămas în Franța…” Am încercat să verific informația cu transferul celor doi români în Franța, dar n-am reușit pe de-a-ntregul. Am găsit însă în Jurnal din închisoare, volumul I al memoriilor lui Ștefan Andrei, la pag.119, un posibil răspuns. Astfel, fostul ministru de Externe al României povestește că în 1970 a participat, împreună cu Paul Niculescu-Mizil și Mihai Florescu, la Congresul al XIX-lea al PC Francez, când Georges Marchais l-a înlocuit pe Waldech Rochet. Deci, nici vorbă de deplasarea la Nîmes a Secretarului general Nicolae Ceaușescu. Știm doar că el avea relații foarte apropiate cu președintele Franței, Georges Pompidou. Dar basmul nu e operă științifică, rigoarea contează în ultimul rând…

2Ion Băieșu, Fotbalul, joc de bărbați

Tag-uri:
Marian, Nazat, Basmul, fotbalului, lansare, carte


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/picsay-1528904036.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/picsay-1528904036-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSport
Și aceștia doi nu sunt singurii politicieni care au lăsat deoparte treburile țării pentru a participa la eveniment. Fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, fostul ministru de Finanțe și actual viceguvernator al BNR Florin Georgescu, fostul ministru de Justiție Valeriu Stoica, fostul deținător al portofoliului Muncii, Alexandru Atanasiu și mulți...

Preluat de la EVZ