Cu o investiție de aproximativ 44 milioane de euro, Bacăul este printre puținele județe din România care dispune de un Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide (SMID).

Din 14 Iunie 2018 – la nici două luni de la preluarea activității de gestiune a deșeurilor în județul Bacău – Grupul Eco Sud S.A. a început deja operarea Celulei 2 a Depozitului Ecologic Bacău, urmând ca în prima parte a lunii iulie să înceapă și operarea stațiilor de sortare, compostare și transfer aferente proiectului.

“Eco Sud pune deja în aplicare soluțiie ficiente de gestiune a deșeurilor din punct de vedere economic și respectă, totodată, parametrii de dezvoltare și creștere a calității vieții. Urmând planul de măsuri agreat cu Primăria Bacău, Consiliul Județean Bacău și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS), Grupul Eco Sud va implementa în Celula 2 a Depozitului Ecologic Bacău sisteme optime și performante de operare”, a declarat Directorul General Adjunct al companiei, Roxana Manea.

SMID Bacău – care este gestionat de Grupul Eco Sud S.A. începând din aprilie 2018 – este constituit din Depozitul Conform Bacău (celulele 2-4) și instalațiile sale conexe, stațiile de sortare de la Bacău, Onești și Moinești, cele de compostare de la Bacău și Onești și stațiile de transfer de la Onești, Găiceana și Berești-Tazlău. Acest sistem deservește un număr de 93 de municipii și comune din județul Bacău.

Depozitul Ecologic Bacău este proiectat pentru o capacitate totală de 4,123 milioane m3 și va asigura pentru toți locuitorii județului, servicii de depozitare, tratare și eliminare a deșeurilor menajere, dar și servicii de compostare și reciclare, în conformitate cu directivele europene și normele legislative naționale.

Eco Sud tratează deșeul ca materie primă, nu ca gunoi.

Materia prima din deșeurile selectate în cadrul Depozitului Ecologic Bacău este reutilizată și aduce un aport considerabil industriei prelucrătoare a metalului, metalelor neferoase (aluminiu), plastic, hârtie/carton sau sticlă. De asemenea, tratarea deșeurilor biodegradabile înseamnă resurse pentru producerea de energie termică, energie electrică, combustibil lichid și gazos.

„Motivați de potențialul valorificării deșeurilor, economia circulară devine un deziderat și pentru compania Eco Sud, atât pe termen mediu și lung căt și pe termen scurt, motiv pentru care principiile economiei circulare fac parte din obiectivul general al proiectului SMID Bacău”, a declarat Adrian Mirel Scarlat, Director General Eco Sud.

Colectarea selectivă = sănătate publică, mediu curat, creștere economică

Printr-un parteneriat constant cu autoritățile locale și cele ale Consiliului Județean Bacău, Eco Sud are în vedere dezvoltarea componentei de reciclare a deșeurilor.

„Din dorința de a proteja și utiliza resursele naturale într-un mod inteligent și durabil, politica actuală a Eco Sud este orientată către preocuparea pentru sortare, devenită obiectiv prioritar la nivelul companiei. Prin activitatea de sortare este menținută cât mai mult posibil valoarea produselor și a materialelor, deșeurile sunt reduse la minim, iar resursele nu părăsesc fluxul economic. Astfel prin investiții în infrastructură modernă de selectare a deșeurilor SMID Bacău va crește gradul de recuperare a materiei prime pentru industria de reciclare cu 25%, permitând un cost al serviciului de salubritate acceptabil pentru locuitorii județului Bacău”, a transmis Roxana Manea, Directorul General Adjunct al companiei.

Tag-uri:
ECO SUD S.A., Bacau, colectare deseuri, colectare selectiva deseuri, deseuri


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1055.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1055-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Cu o investiție de aproximativ 44 milioane de euro, Bacăul este printre puținele județe din România care dispune de un Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide (SMID). Din 14 Iunie 2018 - la nici două luni de la preluarea activității de gestiune a deșeurilor în județul Bacău – Grupul...

Preluat de la EVZ