În „Origini”, reputatul profesor participă la un eveniment organizat în cadrul Muzeului Guggenheim din Bilbao. Gazda manifestării este Edmond Kirsch, un miliardar cu uimitoare invenții și descopeririri în domeniul tehnologiei. Un vizionar. El promite să răspundă la două întrebări care frământă omenirea de milenii: „De unde venim? Încotro ne îndreptăm?”

Dar excentricul om de știință nu apucă să comunice lumii întregi descoperirea care poate provoca o mare emoție pe a treia planetă de la Soare. El este împușcat chiar în sala unde își susținea conferința. Va rămâne secretul lui neștiut? Robert Langdon i-a fost dascăl eminentului savant. Împreună cu Ambra Vidal, directoarea muzeului și colaboratoare a celui ucis, el decide să pornească într-o aventură plină de primejdii, fiind ferm hotărât să afle ce mister dezlegase Kirsch. Pe urmele lor se avântă polițiști, asasini… Bilbao, Barcelona, Madrid, Budapesta, Sharja…

Iată câteva locuri prin care ne poartă Dan Brown pentru a ne desluși taine legate de originea noastră și de viitorul ce ne așteaptă. E un prilej pentru autor de a ne prezenta ambianțe încântătoare, monumente superbe, biblioteci vaste, palate încântătoare, obiceiuri…

Se fac deseori incursiuni în trecut, mai ales în istoria Spaniei, răvășită de dictatura franchistă, se reamintesc disputele aprige dintre reprezentanții științei și cei ai religiei. Acestea sunt și cele mai izbutite pagini ale cărții. De reținut și tehnica suspansului pe care Dan Brown o folosește cu o abilitate de maestru, amânând în mod ingenios deznodământul narațiunii. Și totuși… Rețeta după care scrie acest autor e minunată, dar parcă ai dori să mai schimbe din ingredientele folosite. Ajungi să te saturi și de cea mai gustoasă mâncare, dacă ți se servește zilnic.

Tag-uri:
origini, dan brown, recenzie origini, recenzie, recenzie carte


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1031.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1031-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialCultură
În „Origini”, reputatul profesor participă la un eveniment organizat în cadrul Muzeului Guggenheim din Bilbao. Gazda manifestării este Edmond Kirsch, un miliardar cu uimitoare invenții și descopeririri în domeniul tehnologiei. Un vizionar. El promite să răspundă la două întrebări care frământă omenirea de milenii: „De unde venim? Încotro ne...

Preluat de la EVZ