Aflat în vizită la Berlin, Sebastian Kurz, a cărui țară preia la 1 iulie președinția prin rotație a Uniunii Europene, a anunțat înființarea unei „axe a voinței” la nivel de miniștri de Interne, pentru combaterea imigrației ilegale, din care vor face parte italianul Matteo Salvini, austriacul Herbert Kickl și germanul Horst Seehofer. Primii doi au vederi naționaliste, eurosceptice și anti-imigrația, iar al treilea, deși mai pro-european, consideră imigrația o mare amenințare la adresa securității naționale.

Kurz a făcut acest anunț după o întâlnire cu Seehofer. Austria dorește crearea de centre închise de primire și regrupare a imigranților ilegali, unde solicitanții de azil ar trebui să petreacă întreaga perioadă în care le este examinat dosarul.

Kurz propune ca astfel de centre să fie organizate în afara Uniunii Europene. Presa germană a speculat că ele ar putea fi localizate în insulele depopulate ale Greciei sau în Albania.

„Sunt încântat de buna cooperare pe care am construit-o între Roma, Viena și Berlin”, a declarat Kurz. „Cred că este important să nu așteptăm până se ajunge la o catastrofă, ca în 2015, ci să acționăm la timp”. Ziariștii prezenți au sesizat imediat înțepătura la adresa cancelarei germane, cea care, în vara lui 2015, a promis că îi primește în țară pe toți refugiații sirieni, provocând astfel cel mai mare aflux de imigranți din istoria Europei.

Se clatină scaunul de cancelar al lui Merkel

Buna înțelegere dintre cancelarul austriac și ministrul de Interne german slăbește poziția Angelei Merkel, care a respins până acum înăsprirea procedurilor de primire a imigranților, așa cum propune Seehofer.

Acesta este membru al Uniunii Creștin Sociale din Bavaria, o formațiune mult mai conservatoare decât aliata ei, Uniunea Creștin Democrată a Angelei Merkel.

Cancelara germană dorește ca la summit-ul UE de la sfârșitul lui iunie să se aprobe un plan cu responsabilități clare și obligatorii pentru toate țările membre privind primirea refugiaților.

Însă, pe plan intern, poziția lui Merkel este tot mai izolată în tabăra conservatoare. Divergențele majore dintre cei trei aliați (creștin-democrați, creștinsociali și social-democrați) s-au acutizat atât de mult în ultima vreme încât pun în pericol însăși existența guvernului Merkel.

Cancelarul austriac a avut ieri și o întâlnire cu omoloaga sa germană, ocazie cu care a declarat: „Nu toate persoanele din lume care sunt persecutate trebuie să-și găsească o viață mai bună în Europa, și mai ales în Europa Centrală”. Kurz a adăugat că țelul său este „să oprim oamenii să-și facă drum prin Europa și să solicite azil în Austria, Germania sau Suedia”.

Tag-uri:
merkel, berlin, roma, kurz, seehofer


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1111.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1111-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Aflat în vizită la Berlin, Sebastian Kurz, a cărui țară preia la 1 iulie președinția prin rotație a Uniunii Europene, a anunțat înființarea unei „axe a voinței” la nivel de miniștri de Interne, pentru combaterea imigrației ilegale, din care vor face parte italianul Matteo Salvini, austriacul Herbert Kickl și...

Preluat de la EVZ