Autor:
Florin Saiu
| vineri, 27 mai 2016 | 0 Comentarii
| 777 Vizualizari

Titus Popovici a scris scenariile pentru filme celebre, precum Padurea Spanzuratilor, Mihai Viteazul sau Mircea

Titus Popovici, autorul scenariilor pentru celebrele filme istorice „Dacii”, „Mihai „Viteazul” sau „Mircea”, a avut parte de o moarte violentă, la doar 64 de ani. În momentul tragediei se afla într-o mașină de teren, pe un drum desfundat din Deltă

La sfârșitul lui noiembrie 1994, vestea decesului lui Titus Popovici a produs stupoare în rândul lumii artistice. Apropiații știau că scriitorul era sănătos tun. Ba mai mult, plecase spre Tulcea, unde în acea perioadă a anului obișnuia să vâneze. De aici înainte, povestește Alecu Ivan Ghilia, pictor și scriitor, dar și un apropiat al lui Titus Popovici: „El era împătimit după pescuit și vânătoare. Dar mai ales după vânătoare. Țin minte – odată am plecat împreună cu mai mulți prieteni spre Hațeg. Titus avea acolo o vilă frumoasă, în vălicica unui pârâu plin cu păstrăvi. Nu se putea controla când vedea vreun animal sălbatic. De obicei, mergea cu pușca după el, avea șofer, mașină de teren, tot ce-i trebuia. Era foarte bine văzut de comuniști, făcea parte deja din CC al PCR, era mare ștab, ce să mai… Așa, revenind. În plimbarea asta a noastră prin Hațeg, vede, pe culmea unui munte, un ciopor de capre negre. A tras în ele direct din mașină, ne-a șocat atunci”.

Avea șofer personal

Ajuns la 86 de ani, Alecu Ivan Ghilia are amintiri neprețuite din perioada comunistă: „De ce v-am povestit episodul cu caprele? Pentru că este deosebit de important. La nici douăzeci de ani distanță, după Revoluție, în 1994, Titus avea să-și găsească sfârșitul într-o astfel de situație. Ce s-a întâmplat? A plecat la vânătoare în Deltă, avea după el un șofer de ocazie, pentru că el, personal, nu conducea. Mergând așa, din hârtop în hârtop, pentru că se aflau pe un drumeag desfundat, Titus, aflat pe scaunele din spate ale autoturismului, a observat, la un moment dat, un iepure”.

Capul i-a fost strivit de un copac

Pictorul-scriitor își drege vocea: „N-a stat pe gânduri. A scos pușca, s-a ridicat în picioare – pentru că mașina era decapotabilă, ca un fel de Jeep – și a tras după iepure. În momentul detunăturii, șoferul, neavertizat, s-a speriat groaznic. A tras puternic de volan, în stânga, a intrat într-un copac. Ca șofer, s-a ferit, el n-a pățit nimic. Doar că bietul Titus a fost strivit de pom. Mai exact capul său. Așa a murit marele Titus Popovici, în timp ce vâna un iepure. Zvonurile ulterioare, cum că l-au asasinat comuniștii care preluaseră puterea după 1989 sunt doar povești. E adevărat, Titus Popovici știa foarte multe lucruri despre nomenclatura comunistă, doar făcuse parte din ea. Dar asta nu înseamnă că noua și totodată vechea lui gașcă i-a venit de hac. Nici pomeneală! Dar cruzimea cu care ucidea acele vietăți nevinovate s-a întors, probabil ca un blestem, împotriva lui”.

„Ceaușescu a fost „fetița” lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în pușcărie”!

Vocile care au susținut, de-a lungul timpului, că Titus Popovici a fost asasinat de vechii nomenclaturiști se bazează pe dezvăluirile pe care le-a făcut scenaristul după Revoluție. În cartea sa de memorii „Disciplina dezordinii ”, apărută în 1998, Popovici a inclus detalii șocante: “În primii ani, bufetul Marii Adunări Naționale era mai populat decât sala mare: la preţuri simbolice se găseau tot felul de preparate «speciale», iar munca de bază a chelnerilor, ofiţeri de securitate de la căpitan în sus, era uşurată de coniacul «Courvoisier », dezlegător de limbi care costa mai puţin aici decât rachiul de pere – «adio mamă!» – în oraş; aşa că am aflat de la Gheorghe Apostol (n.r.- comunist de frunte) că în închisoare Ceauşescu fusese «fetiţa» lui Gheorghiu- Dej; mai târziu, mi-au confirmat- o Chivu Stoica şi inginerul N. Celac, rezident în România anilor ’40 al GRU, serviciul de spionaj al Armatei Roşii, organizatorul, printre altele, al evadării lui Dej din lagărul de la Târgu Jiu”.

Ceaușescu era virgin la 25 de ani

Informațiile despre perioada detenției lui Ceaușescu, care fusese chiar coleg de celulă cu Dej, nu lasă loc de echivocuri: „Ceaușescu nu apucase să cunoască femeia în scurta lui tinereţe de om liber, iar în închisoare, printre deţinuţii politici riguroşi moral, dar nu chiar ascetici, ar fi primit botezul focului în amorul intermasculin”. De remarcat că Nicolae Ceaușescu avea 25 de ani în acea perioadă. Era, așadar, virgin.

Alecu Ivan Ghilia a condus, între 1967 și 1969, redacția de scenarii a Studioului Cinematografic București

Alecu Ivan Ghilia – pe numele său real Alexandru Ivan – a studiat la Academia de Belle Arte din Iași (1948-1950), urmând apoi cursurile Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București (1950-1953). Scriitor, scenarist, poet, pictor și sculptor, Ghilia a lucrat și ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară, Luminița (redactor-șef). A condus, între 1967 și 1969, redacția de scenarii a Studioului Cinematografic din București. A scris peste 60 de cărți, fiind premiat de Academia Română pentru romanul Cuscrii (1958). De asemenea, a fost recompensat cu două premii ale Asociației Scriitorilor din București pentru romanele Recviem pentru cei vii (1972) și Dragostea câinelui de pază (1978). A primit și Premiul Național de Proză Mihai Eminescu. 

Tag-uri:
Titus Popovici, Alecu Ivan, Studioului Cinematografic, Alexandru Ivan, Belle Arte, Arte Plastice, Nicolae Grigorescu, Academia Rom, Asociației Scriitorilor, Premiul Național, Proză Mihai

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/225px-titus-popovici1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/225px-titus-popovici1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialActualitate
Autor: Florin Saiu | vineri, 27 mai 2016 | 0 Comentarii | 777 Vizualizari Titus Popovici a scris scenariile pentru filme celebre,...

Preluat de la EVZ