loading…

Guvernul a aprobat astăzi fondurile necesare pentru efectuarea de plăți pentru ajutoare în agricultură în valoare de peste 300 milioane de euro, destinate sectorului zootehnic.

Este vorba de plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii și schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, și de stabiliera cuantumului acestora pentru plățile aferente anului 2015.

Ajutoarele naționale tranzitorii pentru speciile bovine și ovine/caprine, care se acordă pentru anul de plată 2015, au un plafon de 203,15 milioane euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016.

De asemenea, Guvernul a aprobat plafonul maxim de 113,35 milioane euro, care se acordă pentru anul de plată 2015, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, crescătorilor de animale din speciile bovine, ovine, caprine, viermi de mătase.

Plățile pentru schemele de ajutoare naționale tranzitorii și sprijin cuplat în sectorul zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4176 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015.

Instituția publică responsabilă cu implementarea acestor măsuri este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Procedurile referitoare la primirea cererilor unice de plată, verificarea administrativă și în teren, autorizarea și efectuarea plăților se realizează de către Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/guvernul-aloca-peste-300-milioane-de-euro-ca-sprijin-pentru-sectorul-zootehnic-23911.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/guvernul-aloca-peste-300-milioane-de-euro-ca-sprijin-pentru-sectorul-zootehnic-23911-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv