loading…

O doctoriță din Timiș a fost interceptată de procurori când a vrut să restituie o șpagă, impresionată că o pacientă a plătit liturghie și s-a rugat pentru ea la mormântul lui Arsenie Boca.

Nu a scăpat însă de anchetă, procurorii spun că nu refuza niciun plic cu bani pentru dosarele de pensionare. 

Medicul Camelia Râmneanțu, angajat al Casei de Pensii, care condiționa, la Lugoj, orice act medical cu șpagă, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Cadrul medical este în libertate sub cauțiune, după ce a achitat nu mai puțin de 10.000 de euro. Tot din șpăgi, în timpul perchezițiilor de la finele lunii ianuarie, procurorii au găsit în casa medicului 5.060 de euro, 2.997 de dolari, 200 de lire sterline. Surpriza a venit însă în fața unei căsuțe de valori deschisă la o bancă din Timișoara, unde Camelia Râmneanțu agonisise 237.000 de euro. Potrivit pressalert.ro, în timpul anchetei, arată procurorul, medicul a fost monitorizat, existând zile în care a luat și de 7 ori șpagă, bani sau diverse bunuri.

„O persoană al cărui scop principal a fost acumularea de venituri, inclusiv prin mijloace care intră sub incidența Codului penal. De asemenea, se poate observa faptul că inculpata primește orice i se oferă”, scrie procurorul Mihaiela Pop de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș despre doctorița Camelia Râmneanțu în rechizitoriul prin care a trimis-o în judecată, la finele săptămânii trecute.

Din procesul verbal de redare a discuțiilor în mediu ambiental rezultă următoarele: „în încăpere se află medicul R. A. C. împreună cu asistenta sa și o femeie

R.A.C.: Vai ce nebunie…Ati fost?

Femeie: M-am rugat…

R.A.C.: Dar n-a fost multă lume

Femeie: Nu. M-am rugat la, la, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Am fost și am pus, am pus și din partea dumneavoastră, un leu din partea mea, din partea mea.

R.A.C.: Păi trebuie să vă luați banii atuncea. Pe leul pentru….

Medicul R. A. C. ia din dosar dintre documente un plic pe care îl restituie persoanei din fața sa, însă aceasta refuză sa-l ia înapoi.

Femeie: Nu, nu, nu…

R.A.C.: Dacă ați pus din partea mea.

R.A.C.: O venit pensia? Ați luat pensia?

Femeie: Ce pensie?

R.A.C.: Pe aia, pe patru sute de lei? Cum? N-ați luat pensia?

Femeie: N-am luat.

R.A.C.: Păi de ce ați fost la noi? N-ați primit? Numele. Cum vă e numele?

Femeie: N-am luat pensia, acuma ce aud… N-am luat

R.A.C.: Păi, n-aveți pensie de handicap? Cât aveți pensie? Femeie: 270″

Potrivit rechizitoriului, în cazul persoanelor care nu achitau mita pretinsă, se răzbuna. Procurorul are la dosar mărturii ale unor martori care s-au „însănătoșit” din pixul doctoriței Râmneanțu, și au pierdut bani din pensii sau integral pensia de invaliditate (deși nu era cazul) , doar pentru că nu au avut 100, respectiv 1.000 de euro.

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/o-doctorita-a-vrut-sa-i-inapoieze-spaga-unei-paciente-care-s-a-rugat-pentru-ea-la-mormantul-lui-arsenie-boca-23923.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/o-doctorita-a-vrut-sa-i-inapoieze-spaga-unei-paciente-care-s-a-rugat-pentru-ea-la-mormantul-lui-arsenie-boca-23923-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv