Autor:
Radu Andreea
| vineri, 27 mai 2016 | 0 Comentarii
| 0 Vizualizari

Stade de France

Teroriștii din gruparea Statul Islamic au în vizor EURO 2016, a declarat şeful contraspionajului german. Cu toate că până în prezent nu există nicio dovadă concretă despre planificarea vreunui atac, “zgomotul de fond destul de mare”.

Afirmaţiile directorului Biroului Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV), Hans-Georg Maassen, au fost făcute după ce omologul său francez a atras atenţia că militanţi ai SI se pregătesc pentru o campanie de atacuri cu bombă asupra unor mari aglomeraţii în Franţa.

Cu începere de la 10 iunie, Franţa găzduieşte timp de o lună, pe zece stadioane, Campionatul European de Fotbal EURO 2016, după ce în noiembrie au fost comise de jihadişti o serie de atentate la Paris, soldate cu 130 de morţi.

“Ştim că SI are Campionatul European în vizor”, a declarat Hans-Georg Maassen pentru cotidianul Rheinische Post.

El a subliniat că, deşi nu există nicio dovadă reală despre planificarea vreunui atac armat, este “un zgomot de fond destul de mare, un număr ridicat de indicii” că SI, Al-Qaida sau ramura siriană acesteia, Frontul Al Nosra, intenţionează să comită atacuri împotriva unor ţinte din Occident.

Informaţia că Euro 2016 este în vizorul teroriștilor a fost și acum o lună pe buzele tuturor, când se vehicula că primul atentat de pe listă este Stade de France, unde se joacă meciul de deschidere, România – Franţa, pe 10 iunie.

Cptidianul Liberation a publicat atunci declarația unui șef din poliția franceză care dezvăluia planurile ISIS.

”Nu este o surpriză că teroriștii plănuiesc atentate în timpul Europenelor. Meciul de deschidere poate fi o țintă. Forțele de securitate se pregătesc intens, imaginând scenarii de atac și felul în care pot fi evitate. Dacă Abrini are dreptate, asta nu face decât să confirme că Belgia este doar o bază de operațiuni care trebuie ținută sub supraveghere chiar și mai intens ca până acum. Rețelele jihadiste și celulele teroriste se antrenează acolo de peste 10 ani”, ar fi spus sursa citată de Liberation.

Aproape 2,5 milioane de spectatori sunt aşteptaţi pentru cele 51 de meciuri la care participă cele 24 de echipe calificate la EURO 2016. De asemenea, vor fi amenajate “zone destinate suporterilor” pentru ca publicul larg să poată urmări meciurile în marile oraşe.

Tag-uri:
EURO 2016, Stade de France vizat de teroriști, Meciu romania franta alerta, teroristii de la ISIS viseaza Euro 2016, euro 2016 vizat de teroristi, Franta atentate, atentate teroriste campionatul european de fotbal

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/stade-de-france-1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/stade-de-france-1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Radu Andreea | vineri, 27 mai 2016 | 0 Comentarii | 0 Vizualizari Stade de France Teroriștii din gruparea Statul Islamic...

Preluat de la EVZ