loading…

Președintele rus, Vladimir Putin, a ajuns astăzi pe Muntele Athos, din nordul Greciei, în cadrul vizitei oficiale de două zile de pe teritoriul elen, pentru a participa la ceremoniile de celebrare a 1.000 de ani de la prima prezență rusească în comunitatea religioasă de pe Muntele Athos, scrie AP.

Liderul rus și-a început vizita în Grecia de vineri, fiind prima vizită întreprinsă într-o țară membră a Uniunii Europene în acest an, pentru a încheia o serie de acorduri comerciale și economice cu Atena. Vizita lui Putin în Grecia are loc în contextul în care Uniunea Europeană urmează să decidă luna viitoare dacă va prelungi sau nu sancțiunile impuse Rusiei pe fondul anexării Crimeii, fostă provincie ucraineană, în 2014

După ce s-a întâlnit vineri seară cu premierul grec, Alexis Tsipras, Putin s-a îmbarcat în avionul personal sâmbătă dimineață din Atena pentru a ajunge în Thessaloniki și apoi s-a îndreptat spre Athos, unde a ajuns la bordul unui vas.

La Karyes, centrul administrativ al Muntelui Athos, liderul rus a fost întâmpinat de 20 de stareți ai mănăstirilor și 20 de reprezentanți ai călugărilor, precum și un reprezentant al Patriarhului grec al Constantinopolului, sub a cărei jurisdicție se află Muntele Athos. Președintele rus a luat parte la o Liturghie organizată în onoarea lui și s-a așezat pe scaunul episcopal.

În semn de recunoaștere, Putin a mulțumit Patriarhiei Ecumenice și Bisericii Greciei pentru rolul lor în promovarea relațiilor dintre Grecia și Rusia.

“Aici, pe Muntele Athos, există o lucrare măreață și importantă a valorilor morale”, a declarat Putin, mulțumind comunității religioase pentru ospitalitatea oferită în cea de-a doua sa vizită pe Muntele Athos.

După Liturghie, liderul rus a fost întâmpinat de președintele grec, Prokopis Pavlopoulos, cu care a discutat în principala clădire administrativă a comunității religioase.

Putin va efectua o vizită și la mănăstirea Sfântul Pantelimon (înființată de câțiva călugări veniți din Rusia în secolul al XI-lea), unde locuiesc circa 70 de călugări ruși și ucraineni.

Liderul de la Kremlin va lua parte la ceremoniile de celebrare a 1000 de ani de la prima prezență rusească în comunitatea religioasă de pe Muntele Athos.

Pe fondul vizitei lui Putin, securitatea în Grecia a fost consolidată, astfel că pelerinajele la mănăstirea Sfântul Pantelimon au fost anulate în urmă cu două săptămâni. Patriarhul Kiril al Moscovei a ajuns pe Muntele Athos de vineri.

În cadrul conferinței de presă de vineri seară în Atena, alături de premierul grec, Putin a avertizat a avertizat România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor ruse, pe fondul găzduirii elementelor sistemului antirachetă american, considerat o amenințare la adresa Moscovei.

“Dacă ieri în acele zone din România oamenii nu știau pur și simplu ce înseamnă să fie ținte, atunci azi vor fi forțați să ia anumite măsuri pentru a-și asigura securitatea”, a declarat Putin vineri seară.

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/putin-in-vizita-pe-muntele-athos-in-cadrul-deplasarii-in-grecia-23966.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/putin-in-vizita-pe-muntele-athos-in-cadrul-deplasarii-in-grecia-23966-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv