loading…

Irina Begu, numărul 25 WTA, a fost învinsă, scor 3-6, 4-6, în optimile de finală de la Roland Garros, de sportiva americană Shelby Rogers, 23 ani și locul 108 WTA, care se află la cea mai bună performanță a carierei într-un turneu de Mare Șlem.

Irina Begu a resimțit oboseala din partida cu Annika Beck și s-a văzut condusă cu 3-1 în debutul meciului cu Shelby Rogers, din optimile de finală de la Roland Garros. Sportiva din Statele Unite, aflată în premieră în această fază a competiției într-un turneu de Mare Șlem, și-a păstrat avantajul până în finalul setului, câștigat cu 6-3.

Irina Begu a fost mai agresivă în debutul manșei secunde și s-a desprins la 2-0, însă Rogers a revenit și a luat patru game-uri consecutive. În finalul actului al doilea, Begu a egalat la 4, însă și-a cedat serviciul în game-ul 10, iar Rogers a înschis meciul în favoarea sa, scor 6-3, 6-4, după o oră și 21 de minute de joc.

Pentru că a ajuns până în optimile de finală, Irina Begu va încasa 173.000 de euro și 240 de puncte WTA. În faza următoare a turneului de la Roland Garros, Shelby Rogers o va întâlni pe Garbine Muguruza, a patra favorită la Internaționalele Franței de la Paris.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/irina-begu-a-fost-eliminata-in-optimile-de-finala-de-la-roland-garros-23991.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/irina-begu-a-fost-eliminata-in-optimile-de-finala-de-la-roland-garros-23991-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv