Autor:
Razvan Gheorghe
| luni, 30 mai 2016 | 0 Comentarii
| 0 Vizualizari

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara, că reacţia statului român la ameninţările preşedintelui rus a fost una de o violenţă rară’, iar la aflarea ei ‘Putin şi Ministerul Apărării din Rusia tremură şi se ascund’.

“Reacţia statului român la ameninţările lui Putin a fost una de o ‘violenţă rară’; s-au dus la maraton. Cred că Putin şi tot Ministerul Apărării din Rusia, la ora aceasta, tremură şi se ascund prin Siberia de o asemenea ameninţare, cu un maraton, este de o violenţă nemaiîntâlnită şi ne-a speriat inclusiv pe noi. Reacţie foarte puternică, adică toţi au fost mândri că suntem români şi că suntem conduşi atât de bine (…)”, a afirmat Dragnea, citat de Agerpres,răspunzând astfel la întrebarea unui jurnalist, cu privire la părerea pe care o are despre reacţia statului româna la ameninţările preşedintelui rus la adresa României.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România şi Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american pe care Moscova îl consideră o ameninţare, transmite Reuters.

Vladimir Putin a făcut vineri cele mai dure declaraţii la adresa scutul american, atrăgând atenţia că Moscova a afirmat în repetate rânduri că va lua măsuri de retorsiune, însă Washingtonul şi aliaţii săi au ignorat avertismentele.

În cursul lunii mai, armata americană – care susţine că scutul antirachetă este necesar pentru apărarea împotriva Iranului, şi nu ameninţă Rusia – a inaugurat la Deveselu (sudul României) prima unitate din Europa unde este operaţională o componentă terestră a scutului antirachetă american. Acesta urmează să se extindă în Polonia.



Tag-uri:
Liviu Dragnea, Vladimir Putin, Rusia, statul roman, Romania, Deveselu, Moscova, Polonia

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/dragnea_4-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/dragnea_4-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Razvan Gheorghe | luni, 30 mai 2016 | 0 Comentarii | 0 Vizualizari Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni,...

Preluat de la EVZ