loading…

Polițiștii din Ploiești fac, astăzi, 13 percheziții la locuințele unor persoane bănuite că au fost implicate în conflicte publice în urma cărora cinci oameni au ajuns la spital.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești fac cele 13 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, încăierare, loviri sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase.

Din cercetări a reieșit că, în mai, persoanele bănuite ar fi fost implicate în două scandaluri în spațiul public, în care au fost folosite obiecte contondente interzise.

În urma celor două conflicte, cinci persoane au fost transportate la spital, fiind diagnosticate cu leziuni care nu au necesitat internarea și nu au periclitat viața persoanelor vătămate.

Polițiștii vor pune în aplicare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale. precum și al polițiștilor rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Ploiești.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/perchezitii-la-persoane-implicate-in-conflicte-publice-5-oameni-au-ajuns-la-spital-24003.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/perchezitii-la-persoane-implicate-in-conflicte-publice-5-oameni-au-ajuns-la-spital-24003-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv