Autor:
Georgeta Petrovici
| marţi, 31 mai 2016 | 3 Comentarii
| 1064 Vizualizari

Descindere în forță la punctul de trecere a frontierei Stamora-Moravița din Timiș, marți dimineață. sunt vizați zeci de polițiști de frontieră, vameși, dar și contrabandiști.

UPDATE. Operațiunea anti-corupție a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Anchetatorii de la DIICOR și DGA au folosit investigatori sub acoperire, care au reușit să surprindă momentele în care se dădeau șpăgile, dar și cele în care banii astfel obținuți erau împărțiți. Se pare că suspecții ar fi primit bani nu doar pentru a facilita contraband, dar și pentru a lăsa să treacă persoane date în urmărire generală.

Peste 50 de suspecți, dintre care 27 de polițiști de frontieră, sunt cercetați pentru constituire de grup infracțional organizat, contrabandă, complicitate la contrabandă, dare și luare de mită. Polițiștii de frontieră nu refuzau nicio șpagă, oricât de mică ar fi fost, fie ea și de 1 dolar. Printre cei ridicați se află și șeful PTF Moravița, comisarul-șef Gabriel Furcea. Odată cu el a fost săltat și Gigi Olteanu, pe numele real Dumitru Cârstea, unul dintre cei mai vechi contrabandiști care acționau în vama Moravița încă din anii ’90.

La 5 ani de la faimoasele scene rupte parcă din filmele americane, în care mascații au descins în Moravița, iar polițștii de frontier și vameșii corupți au fost îmbarcați în elicoptere pentur a fi duși la audieri la București, scenele par să se repete. O acțiune fulger a avut loc marți dimineață, ofițerii DGA și procurorii DIICOT Timișoara luând în vizor zeci de polițiști de frontier și vameși corupți, care acționau mână în mână cu zeci de contrabandiști.

Descinderile au avut loc în momentul realizării schimbuluI de tură, astăzi dimineață.

Din primele informații, acțiunea vizează zeci de polițiști și vameși care în ultimii cinci ani au primit șpăgi pentru a permite trecerea țigărilor și alcoolului de contrabandă din Serbia în România.

În urma acțiunii din iarna lui 2011, aproape 100 de polițiști de frontier și vameși au fost arestați, trimiși în judecată, iar majoritatea au primit pedepse cu suspendare ori scurte perioade de detenție.

Investigațiile DIICOT au scos la iveală faptul că, practic, în niciun moment nu s-a oprit perceperea de „taxe” în vama Stamora-Moravița, și că, în ciuda acțiunii în forță de acum cinci ani, contraband cu țigări și alte produse accizabile a continuat cu același succes. (Fotografii: Adrian Pîclișan)

Vom reveni cu amănunte.

Tag-uri:
descinderi, politia de frontiera, moravita, corupti, vamesi, politisti, dga, diicot, elicopterul, timisoara

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/13313394-1156227607767882-1876365665-o-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/05/13313394-1156227607767882-1876365665-o-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialActualitate
Autor: Georgeta Petrovici | marţi, 31 mai 2016 | 3 Comentarii | 1064 Vizualizari Descindere în forță la punctul de trecere...

Preluat de la EVZ