loading…

Simona Halep (5 WTA) o va înfrunta mâine dimineață, de la ora 07:00, pe Yaroslava Șvedova (Kazahstan, 41 WTA) în cadrul optimilor de finală ale turneului Premier 5 de la Wuhan (China).

Sportiva din România, care a împlinit marți 25 de ani va evolua în optimile de finală cu Șvedova, iar în semifinale ar putea da peste Angelique Kerber. Organizatorii de la Wuhan au anunțat programul zilei de miercuri, iar Halep și Șvedova vor deschide balul pe arena centrală a turneului dotat cu 2,3 milioane de dolari.

De asemenea, meciul cu Șvedova va fi unul special pentru Simona Halep, care se va reîntâlni cu fostul său antrenor, Victor Ioniță, care o antrenează pe sportiva din Kazakhstan. Tehnicianul român o pregătește în prezent pe Șvedova împreună cu un alt om care i-a fost apropiat lui Halep, preparatorul fizic Teo Cercel. Dacă Victor a antrenat-o pe Simona numai o jumătate de sezon, în 2015, Teo a fost omul de încredere al constănțencei timp de trei ani, colaborarea dintre cei doi încheindu-se în 2016.

Halep și Șvedova s-au mai înfruntat o singură dată până acum, în primul tur al Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, Simona pierzând cu 6-4, 6-2. Evident că datele problemei sunt cu totul altele la Wuhan, iar Halep este favorită certă, însă jucătoarea din Kazahstan rămâne periculoasă. Șvedova a eliminat o favorită în turul precedent, pe Roberta Vinci (cap de serie 13) cu 7-5, 6-2, în timp ce Halep a trecut de Irina Begu (26 WTA), scor 6-3, 2-0 (abandon).

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/simona-halep-va-juca-maine-dimineata-cu-yaroslava-svedova-de-la-ora-07-00-29260.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/simona-halep-va-juca-maine-dimineata-cu-yaroslava-svedova-de-la-ora-07-00-29260-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv