Bogdan Stoica, unul dintre cei mai titrați luptători din România, a ajuns în China unde va lupta pe 1 octombrie împotriva lui Israel Adesanya, în cadrul galei “Glory of Heroes”.

Lupătorul din România spune că s-a pregătit pentru acest meci toată vara, notează Mediafax.

“Sunt bine antrenat, am avut o vară plină. Am avut antrenamente intense și cred că sunt în formă pentru meciul de sâmbătă. Am un adversar bine pregătit. Vreau să aduc din nou recunoaștere internațională României”, a declarat Bogdan Stoica.

Gala în care va lupta Bogdan Stoica este Glory of Heroes, unul dintre cele mai mari circuite de lupte din lume. Israel Mobolaji Adesanya (27 de ani) este un neo-zeelandez originar din Nigeria și ocupă locul șase în clasamentul mondial Combat Press Kickboxing la categoria mijlocie. Bogdan Stoica se află pe locul zece în cadrul aceleiași ierarhii.

Bogdan Stoica a obtinut în luna mai titlul de campion mondial în Showdown Fight Night 2, după ce a câștigat confruntarea din Germania împotriva lui James Philips. Românul a reușit victoria, prin KO, în repriza a doua a partidei din GBG Halle Mannheim.

Bogdan Stoica ( 26 de ani) are în palmares 46 de victorii și 8 înfrângeri, fiind cunoscut pentru loviturile cu genunchiul de tip „flying knee”, care l-au făcut să fie unul dintre favoriții pasionaților acestui sport.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/bogdan-stoica-lupta-in-weekend-in-cea-mai-mare-gala-din-china-29305.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/bogdan-stoica-lupta-in-weekend-in-cea-mai-mare-gala-din-china-29305-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv