O echipă formată din oameni de la Corpul de Control al Ministerului Sănătății și de la Departamentul pentru Situații de Urgență a mers la Serviciul de Ambulanță pentru verificări în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății.

Corpul de Control al Ministerului Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență au demarat investigații la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu.

Și Colegiul Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat după ce un echipaj al Serviciului de Ambulanță l-a consultat pe Ioan Gyuri Pascu și i-a pus diagnosticul de “atac de panică”, potrivit instituției.

“În urma informațiilor aparute în mass-media privind faptul că un echipaj al Serviciului de Ambulanță l-a consultat pe Ioan Gyuri Pascu și i-a pus diagnosticul de “atac de panică”, Colegiul Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat. Rezultatele investigației vor fi făcute publice”, se arată într-o informare postată pe site-ul instituției.

Și conducerea Ambulanței București-Ilfov a deschis o anchetă internă pentru a verifica modul în care personalul medical a intervenit în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu. Verificările au fost declanșate după ce, în noaptea morții artistului, ambulanța a fost solicitată inițial în jurul orei 03.00, iar medicul l-a diagnosticat pe Ioan Gyuri Pascu cu atac de panică.

Ioan Gyuri Pascu i-a declarat medicului sosit să-l consulte, după apelul făcut de fosta soție în jurul orei 03.00, că are frecvent atacuri de panică și că nu poate să doarmă din cauza unor dureri articulare, neprezentând simptomatologie cardiacă, a declarat medicul Alis Grasu pentru Mediafax.

“Avem o anchetă în desfășurare pentru că la raportul de gardă de luni dimineață s-a relatat cazul unui bărbat de 55 de ani, bărbat care a solicitat inițial ambulanță pentru atac de panică. Atac de panică – acesta este motivul pe care soția îl spune la telefon la ora 03.26. Apel se încadrează ca urgență de cod verde și se trimite mașină de consult. În 11 minute ajunge la solicitare un medic de consultații. Bărbatul de 55 de ani îi spune medicului că nu doarme de trei zile din cauza unor dureri articulare, că este diabetic, că face atacuri de panică frecvent și că se tratează cu Sedativ PC. I se măsoară tensiunea, una normală, pulsul normal. Nu acuză palpitații, durere toracică, niciun fel de simptomatologie cardiacă. Pentru aceste insomnii, medicul îi administrează jumătate de fiolă de Diazepam. Neavând simptomatologie cardiacă, neavând antecedente, nu s-ar fi impus un EKG. Dar trebuie să vedem aici un punct de vedere al medicului. Mâine, în cadrul comisiei, va fi prezentat punctul de vedere al medicului. Apoi se vor trage concluziile anchetei, concluzii pe care le vom face publice, le vom prezenta Ministerului Sănătății. Nimeni nu a încercat să ascundă nimic”, a declarat, pentru Mediafax, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, medicul Alis Grasu.

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/corpul-de-control-al-ministerului-sanatatii-verificari-la-ambulanta-in-cazul-mortii-lui-gyuri-pascu-29298.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/corpul-de-control-al-ministerului-sanatatii-verificari-la-ambulanta-in-cazul-mortii-lui-gyuri-pascu-29298-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv