Autor:
Ionel Dancu
| joi, 29 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 1582 Vizualizari

Traian Băsescu, alături de Laura Codruţa Kovesi

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi întreabă pe susţinătorii DNA-ului ce vor face dacă într-o zi o vor vedea la televizor “pe Laura Codruța Koveși cu cătușe”.

Fostul şef al statului spune pe Facebook că a văzut o “haita de propagandă a anilor 50” care “te declara dusman al justitiei” daca nu o lauzi “consistent” pe şefa DNA, Laura Codruta Kovesi. “Mai ales dacă îndrăznești să spui că doamna face abuzuri, sau că lasă infractori de teapa lui Pescariu și Florică în libertate și cu banii furați în conturi, sau că își alege țintele selectiv, sau că sacrifică viața unor oameni pentru propria-i glorie”, continuă Traian Băsescu.

“Kovesi este departe de a fi întruchiparea corectitudinii și a cinstei și în acest sens am aflat destule în ultimele luni ale mandatului și mai ales după ce am plecat de la Cotroceni”, adaugă şeful statului.

El le recomandă “propagandiştilor” să nu apere o persoană care vine şi pleacă, ca Laura Codruţa Kovesi, ci să apere instituţia în sine, DNA-ul.

“Dragi propagandiști ai anilor 50, dacă vreți să faceți ceva pentru DNA și pentru țară, apărați instituția și n-o legați definitiv de un om trecător. Mă întreb cum ați mai putea apăra DNA punând semnul egal între Laura Codruța Koveși și DNA, dacă într-o zi o veți vedea la televizor pe Laura Codruța Koveși cu cătușe. Pricepeți de ce nu este bine să puneți semnul egal între un om și o instituție?”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Autodenunţ la DNA

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat la Parchetul General susţinând că depune un autodenunţ în care arată că el şi mai mulţi demnitari ai statului român au falsificat şi măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat. Kovesi a precizat, ulterior, că teza sa de doctorat îi aparţine în totalitate şi că nu a plagiat, menţionând că afirmaţiile defăimătoare ale ‘persoanelor cercetate de DNA’ au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii.

Tag-uri:
basescu, kovesi, catuse, traian basescu, traian basescu kovesi, laura codruta kovesi, scandal, procurori scandal, traian basescu dna, kovesi catuse

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Traian Băsescu, TEORIE EXPLOZIVĂ: “Dacă o vedeţi pe KOVESI ÎN CĂTUŞE? Am aflat destule după ce am plecat de la Cotroceni”.

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/kovesi-basescu-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/kovesi-basescu-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPartide
Autor: Ionel Dancu | joi, 29 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 1582 Vizualizari Traian Băsescu, alături de Laura Codruţa Kovesi Fostul...

Preluat de la EVZ