“USR nu va participa la votul pentru moţiunea de cenzură, pentru că noi considerăm că este un circ care s-a produs între două găşti, mai precis între Dragnea şi Grindeanu. Nu vrem să intervenim în acest circ. Cetăţenii nu sunt prezenţi în această dezbatere. Este o bătălie între hoţi şi incompetenţi şi noi nu vrem să participăm la această luptă internă a lor”, a afirmat Elek Levente, citat de News.ro.

Până la încheierea şedinţei Consiliului Politic, aflată în desfăşurare, USR va decide dacă parlamentarii săi vor absenta la dezbaterea şi votarea moţiunii sau vor fi prezenţi, dar nu vor vota. 

Președintele interimar al USR, Elek Levente, a arătat că situaţia actuală impune convocarea alegătorilor la urne într-un scrutin anticipat.

“USR nu va participa la nicio discuţie referitoare la intrarea la guvernare sau altceva de genul acesta. USR consideră că în momentul de faţă singura variantă onorabilă este cea a alegerilor anticipate, având în vedere că PSD şi-a pierdut credibilitatea morală şi nu mai poate forma un guvern”, a explicat Elek Levente.

El a precizat că urmează să se decidă dacă parlamentarii USR se vor prezenta duminică în Parlament la citirea moţiunii de cenzură a PSD împotriva guvernului Grindeanu. 

Răspunzând unei întrebări referitoare la posibile discuţii cu liderii PNL în ceea ce priveşte alegerile anticipate, Elek Levente a evitat să se pronunţe: “O să vedem cum vor decurge lucrurile”. 

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
'USR nu va participa la votul pentru moţiunea de cenzură, pentru că noi considerăm că este un circ care s-a produs între două găşti, mai precis între Dragnea şi Grindeanu. Nu vrem să intervenim în acest circ. Cetăţenii nu sunt prezenţi în această dezbatere. Este o bătălie între hoţi...

Preluat de la EVZ